Face pușcărie pentru tentativă de viol

Individul de 40 de ani care în urmă cu câteva luni, chiar în noaptea de Sfânta Maria Mare, a intrat într-o garsonieră la care proprietara lăsase ușa larg deschisă pentru a se mai răcori a fost condamnat acum pentru acuzațiile de tâlhărie și tentativă de viol. Femeia de 50 de ani gătea și pentru că era vară a deschis larg ușa, negândindu-se că va avea parte de musafiri nepoftiți. Constantin Nicolae Mărgărit a încercat să o violeze pe aceasta, dar pentru că gospodina s-a apărat cu un făcăleț și a și țipat după ajutor, el a trebuit să se mulțumească doar cu un lănțișor și o pereche de cercei smulși la repezeală. Polițiștii l-au prins atunci repede pe individ, iar acum magistrații au pronunțat și ei o pedeapsă menită să-i pună pe gânduri pe cei care s-ar mai risca la astfel de „peripeții”. Trei ani a primit Mărgărit pentru tentativa de viol și alți șase pentru tâlhărie, cele două pedepse fiind cumulate în una singură, care este cu executare. „Contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care adaugă sporul de 1 an închisoare, în total 7 ani închisoare ce se va executa potrivit art. 60 Cod penal, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a dreptului de a comunica cu partea civilă Micioi Maria şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică 10 m şi a dreptului de a se apropia de locuinţa părţii civile Micioi Maria la o distanţă mai mică 10 m pentru o perioadă de 4 ani”, au decis magistrații, care au mai stabilit ca victima să fie despăgubită cu 10.000 de lei.

Vizualizări: 253

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: