Fără "portocalii" la Novaci

PDL Gorj a lipsit de la manifestările de la Novaci, legate de "Urcatul oilor la munte". Singurul democrat-liberal care a putut fi văzut pe acolo a fost consilierul judeţean Gheorghe Mitescu, fost candidat pentru deputăţie în colegiul 2. Acesta nu a avut însă niciun însemn electoral al partidului, fiind prezent strict în nume personal, alături de el venind la finalul manifestări şi câţiva colegi de la Târgu Jiu, dar care nu erau din primul eşalon al organizaţiei. Democrat-liberalii au precizat ulterior că şi-au concentrat eforturile pe zona Rovinari, unde au fost sărbătorite Zilele Oraşului, primarul Dorin Filip fiind membru PDL. La Novaci PSD şi PNL au fost, în schimb, reprezentate la nivel de vârf, liderii celor două organizaţii, Florin Cârciumaru şi Dan Ilie Morega, urcând pe scenă, chiar dacă nu au avut însemne evidente ale partidelor lor la vedere. În faţa celor doi s-au aflat, în schimb, zeci de tineri îmbrăcaţi cu tricouri în culorile roşu şi galben, cei mai mulţi dintre aceştia reprezentând PSD, partid care avea chiar în zona manifestării un banner uriaş cu sloganul electoral al formaţiunii.
 PSD Gorj a fost reprezentat la Novaci şi de preşedintele executiv Ion Călinoiu, care nu a făcut referinţe la campania electorală, ci a vorbit mai mult despre starea drumurilor din judeţ. În urmă cu un an manifestările erau dominate de venirea la Novaci a preşedintei Partidului Conservator, Daniela Popa, care, împreună cu fostul lider de atunci al organizaţiei, Sabin Popescu, au mers inclusiv prin bâlciul organizat la marginea oraşului. Popescu a fost prezent acum la manifestări ca simplu fiu al locului şi ca om de afaceri, firma sa fiind prezentă cu un stand în bâlciul pe care în 2008 îl vizita ca preşedinte de partid.
 


Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: