Florin Popete a marcat ultimul său gol pentru Gilortul

Noul antrenor de la Gilortul Târgu Cărbuneşti, Florin Popete, se află la prima sa colaborare cu un club de seniori. Acesta a fost antrenor la Centrul de copii şi juniori de la Pandurii, unde a antrenat doar grupe de juniori, deşi la un moment dat a primit propunerea de a fi secund la prima echipă a pandurilor.

În vârstă de 42 de ani, antrenorul Florin Popete se află la prima experiență ca antrenor la seniori, după ce sezonul trecut a pregătit juniorii U17 de la Pandurii. Secundul său la Gilortul va fi Bogdan Chiriac, fost antrenor la Internațional Bălești.

Gilortul va avea ca obiectiv menținerea în Liga 3, la fel ca şi la promovarea din sezonul trecut, promovare la care Florin Popete şi-a adus contribuţia ca jucător. De fapt noul antrenor a marcat pentru Gilortul ultimul său gol din fotbalul profesionist, retrăgându-se din activitate după ce a promovat în Liga 3 cu Gilortul, după ce a contribuit la promovarea Gilortului în Liga 3.

Popete a înscris unul dintre cele trei goluri ale echipei sale, în returul barajului cu CS Strehaia. Popete n-a mai continuat să joace la Târgu Cărbunești și în eșalonul trei, însă acum va reveni ca antrenor. „Mă bucur pentru această promovare, mă bucur pentru oamenii implicați. Cred că a fost ultimul meu gol înscris în fotbalul românesc. Eu m-am retras demult din fotbal, dar am revenit în iarbă la insistențele prietenului meu Avramescu (căpitanul echipei Gilortul și fostul său coechipier de la Pandurii), care m-a rugat să-i dau o mână de ajutor pentru a promova”, povestea Popete, după meciul retur al barajului pentru promovarea în Liga 3, câștigată de Gilortul pe teren propriu cu 3-0 după ce în tur, gorjenii pierduseră cu 2-1 la Strehaia

 În actualul sezon, suspendat și ”înghețat” după doar 16 etape dintr-un total de 30, din cauza pandemiei de COVID-19, Gilortul a evitat retrogradarea, fiindcă FRF a decis ca nicio echipă să nu retrogradeze. În momentul întreruperii campionatului, Gilortul era pe ultimul loc în Seria 3, 16, cu doar 11 puncte.

Vizualizări: 730

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: