Foști campioni la culturism, condamnați pentru evaziune

Doi foști campioni la culturism din Târgu Jiu au aflat sentința finală în dosarul penal în care au fost judecați pentru evaziune fiscală. Deși au achitat prejudiciul stabilit inițial de anchetatori, soții Bianca și Gabriel Feroiu trebuie să mai scoată din conturi sume importante, reprezentând dobânzile şi penalităţile aferente prejudiciului principal, după cum au decis magistrații.

Gabriel Feroiu a fost condamnat la o pedeapsă de 90 zile-amendă penală, iar soţia lui, Bianca, la 120 zile - amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Decizia vine de la Curtea de Apel Craiova și este definitivă.

Peste 170 de mii de lei a achitat inițial tânăra, sumă ce a reprezentat prejudiciul stabilit de organele de anchetă. Acum mai trebuie să plătească încă 146 de mii de lei, dobânzi şi penalităţi. De asemenea, soțul ei a achitat un prejudiciu de 80 de mii de lei. Acum instanța l-a obligat să mai plătească alți aproape 77 de mii de lei.

Cei doi au mai multe bunuri sub sechestru până la achitarea acestor sume stabilite de judecători.

Conform rechizitoriului, cei doi foști sportivi ar fi încasat sume importante de bani în perioada 2009 – 2017 din videochat și nu au plătit niciun leu statului. Au fost trimiși în judecată pentru evaziune fiscală.

Vizualizări: 8,568

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: