Fostul prefect Teodorescu, demis şi numit „periodic“

Guvernul a publicat în data de 16 iunie, în Monitorul Oficial, decizia de încetare a exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, a funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Justiţiei a lui Claudiu Teodorescu, fost prefect de Gorj. Teodorescu susţine că aceste decizii, de demitere şi de numire, sunt periodice şi că el rămâne tot la Ministerul Justiţiei. Acesta a explicat faptul că deciziile de acest tip sunt „periodice“. Teodorescu a declarat pentru Pandurul că ocupă şi acum funcţia de secretar general adjunct. Până la închiderea ediţiei în Monitorul Oficial nu apăruse decizia de renumire a lui Teodorescu la Justiţie. Teodorescu nu a susţinut concurs pentru funcţia de secretar general adjunct la Ministerul Justiţiei. (D.M.)

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: