Fugaru: În Gorj, PSD va face majoritatea în consilii locale

Fostul democrat-liberal Ion Fugaru vorbește de felul în care va arăta scena politică din Gorj după ruperea USL. Fugaru susține că cei mai afectați vor fi cetățenii din cauza acestei crize politice și vorbește chiar de o cădere a Guvernului. Acesta susține că la nivelul județului Gorj PSD va forma singur majoritatea, iar la alegerile europarlamentare Partidul Social Democrat se va situa pe prima poziție, iar PNL pe poziția a treia după Partidul Mișcarea Populară.

Rep.: Care credeți că sunt efectele ruperii USL?

Ion Fugaru: Efectele nu sunt deloc bune pentru societatea românească, având în vedere că știe toată lumea că în aceste situații politice crește valoarea euro, ori mai toată lumea are credite la bancă. În toate instituțiile deconcentrate sunt membri PNL, iar cei care conduc aceste instituții vor pleca din frunte lor și iar haos în aceste instituții. Mai mult decât atât, președintele Băsescu nu a dat niciun răspuns cu privire la această ruptură, care se întâmplase cam din decembrie 2013, dar a fost ceva de genul „lungește-mi Doamne zilele”. Se poate ajunge și la moțiune de cenzură și poate să cadă Guvernul. Să nu creadă nimeni că ambițiile personale ale celor din PSD, care nu au primit ce li s-a promis de către Victor Ponta, nu vor vota moțiunea. Vreau să vă spun că sunt foarte mulți nemulțumiți, inclusiv la Gorj, unii deputați au o problemă cu Victor Ponta care nu și-a respectat promisiunile. Problema asta e foarte complicată.

Rep.: La nivel de județul Gorj cum va arăta noua majoritate?

Ion Fugaru: Nu se va forma nicio majoritate la nivelul județului Gorj. Majoritatea va fi făcută numai de cei de la PSD și ajutată pe șestache de pesediști din alte partide. Oricum, până acum liberalii au fost așa, doar cu numele. Li s-a luat cu japca postul de viceprimar de la municipiu, li s-a luat cu japca postul de prefect, li s-a luat cu japca postul de director resurse de la CEO și exemplele pot continua. PNL-iști nu au fost puși niciodată să conducă instituții deconcentrate

Rep.: Pe cine avantajează ruperea USL? Pe Victor Ponta sau pe Crin Antonescu?

Ion Fugaru: Pe Victor Ponta, pentru că acesta merge pe principiul ajutoarelor sociale pe care România nu le mai poate suporta. Nu mai are de unde. Economia e susținută acum de firmele mici, însă și aceste firme dau faliment din cauza acestei Direcții Naționale de Antifraudă. Nu poți să înființezi o astfel de direcție să-i omori pe ăștia ai mici. Mediul de afaceri din Gorj este foarte supărat din acest motiv pentru că nu se vede nimic la orizont, un program să ajute aceste firme care de bine de rău și-au plătit dările până acum.

Rep.: Care ar fi clasamentul la europarlamentare?

Ion Fugaru: Cu siguranță PSD va fi pe primul loc și nu trebuie să ne așteptăm la altceva. În rest pe locul doi va fi Partidul Mișcarea Populară, pe locul trei Partidul Național Liberal, pe locul patru Partidul Democrat Liberal și apoi PP-DD.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: