Ghidul centuristului galactic

Șeful Consiliului Județean Prahova este un pesedist simplu și tipic: fost președinte de filială, pentru moment cercetat penal pentru fapte de corupție. Mai înainte de a fi pesedist, așa cum vorbeam și în textul de ieri, domnul Mircea Cosma este, însă, român. Deci poet. Și cum să-ți exprimi altfel recunoștința și respectul față de șeful partidului, în calitatea ta de român și poet, decât printr-o poezie pe care să i-o dedici? Dar ce mai tura-vura, să prezentăm strofa pe care Cosma i-a dedicat-o lui Ponta:

”Victor, o galaxie română în devenire

Răsare în universul zidit pe răstigniri

Pe temelie veche de piatră și jertfire

El reînalță o țară a vechilor români”.

Remarcăm la autor miturile recurente ale lirismului pesedist recent: răstignirea (arestarea pe criterii politice a oamenilor nevinovați), jertfa (traiul într-o sărăcie lucie, specifică stângii, pentru ca poporul să poată să se ridice, pe umerii umililor conducători) și, desigur, patriotismul (sentiment specific al unei națiuni care e ultima din Europa la toate capitolele, dar nu din cauza ei, ci a unei scandaloase conspirații occidentale). Compararea lui Ponta cu o galaxie este un act poetic superior „soarelui” (care era Ceaușescu în literatura vremurilor) și chiar sistemului solar (Leana?). În această privință, nota 10 pentru ordinul de mărime. Pe viitor, se poate și mai bine, însă. Între fizicieni devine tot mai populară teoria multiversurilor, care spune că nici Universul (al nostru) însuși nu e cea mai mare unitate de măsură posibilă, ci doar unul dintre miliardele de universuri existente, multe cu legi fizice total diferite față de cele pe care le considerăm imposibil de negat, cu mintea noastră de acum. Să sperăm, totuși, că șefii de la centru nu știu de această nouă împărțire și domnul Cosma nu va fi scos din partid în urma acestei greșeli, altfel impardonabilă. Ar fi păcat să fie aruncat ca un meteorit stricat, la coșul de gunoi al cosmogoniei.

De menționat și faptul că în centrul fiecărei galaxii este o gaură neagră, în jurul căreia se rotește întreaga galaxie. Gaura neagră (”singularitate”, în termeni fizici) este astfel mai importantă de una singură decât galaxia însăși. În cazul galaxiei Victor Ponta, vorbim despre gaura neagră a lui Adrian Năstase.

PS – se mai cuvine menționat și că, în caz de eșec în alegeri, Ponta va rămâne o simplă pitică albă: o fostă stea, moartă, rece, tristă și părăsită de planetele, sateliții, asteroizii și cometele care până nu demult roiau slugarnice în jurul ei.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: