Gorjenii îşi vor primi colindătorii pe întuneric

Zeci de sate din Gorj au fost debranşate de la reţeaua de energie electrică din cauza datoriilor mari. Mii de familii riscă să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în beznă pentru că bugetele primăriilor s-au epuizat. Primarii spun că oamenii vor avea dificultăţi în a organiza manifestarea de Piţărăi, din cauza lipsei luminii. Aceştia mai spun că de vină pentru aceste probleme este preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, care a făcut o rectificare bugetară negativă. Tot Călinoiu propune acum ca surplusul încasărilor Direcţiei de Finanţe să fie repartizat primăriilor cu datorii. Nu-l mai crede nimeni.

Furnizorul de energie electrică a debranşat, în ultima perioadă, peste 20 de localităţi din judeţul Gorj. În prezent, sute de gospodării se afundă în întuneric odată cu lăsarea serii.

La Slivileşti, aproximativ 4000 de oameni se tem să mai iasă afară din case după orele 18.00. “De aproximativ două luni am fost debranşaţi de la reţeaua electrică. Toate cele 8 sate, cu 3700 de locuitori, sunt nevoite să stea în beznă din cauză că nu avem bani pentru a ne plăti datoria de circa 70 de milioane de lei vechi. Au fost vreo două zile în care a fost debranşat fiecare post de transformator rămânând fără curent electric inclusiv primăria şi punctul sanitar. Oamenii ne sună zilnic şi ne roagă să facem ceva pentru a rezolva această situaţie deoarece le este frică să mai iese din casă după lăsarea întunericului”, a declarat Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti.

Primării plătesc şi rebranşărilor

Deşi au făcut rost de bani pentru a-şi achita o parte a datoriilor, primăriile trebuie să suporte acum şi contravaloarea rebranşărilor. “Am reuşit să achităm aproximativ 90% din datoria de aproximativ 220 milioane de lei vechi. Ne-am zbătut pentru a face rost de bani deoarece începând data de 8 noiembrie expira perioada de graţie şi urma să fim debransaţi în totalitate, inclusiv primăria, şcoala şi căminul cultural. Ieri am depus ordinele de plată, iar în termen de 10 zile vor trebui să ne rebranşeze. Acum suntem obligaţi să plătim şi taxa de rebranşare în valoare de 3 milioane de lei pentru fiecare obiectiv. Şi cum avem 5 transformatoare debranşate va trebui să achităm încă 15 milioane de lei vechi”, a declarat Ion Liviu Cotojman, primarul comunei Roşia de Amaradia. 

Bucurescu: Nu vor avea curent să dea colindeţii

În cazul în care nu vor fi ajutaţi pentru a-şi achita datoriile, se vor îngroşa rândurilor celor debranşaţi chiar de sărbători. “Nici nu vreau să aud de sărbători. Dacă nu ne vor ajuta cu bani, cei 3700 de locuitori ai comunei nu vor avea curent nici pentru desfăşurarea obiceiurilor de iarnă, colindeţii şi primirea colindătorilor. De iluminatul festiv nici nu se mai pune problema în acest an”, a declarat Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti.

Nici la Roşia de Amaradia lucrurile nu stau mai bine. “Este vorba despre o rebranşare temporară. În luna decembrie va veni altă factură şi vom fi puşi din nou în imposibilitatea de a o plăti”, a precizat Ion Liviu Cotojman. Printre restanţierii furnizorului de energie electrică, care au datorii de peste  100 de milioane de lei vechi se numără şi comuna Arcani. “Avem datorii restante la Electrica de peste 100 de milioane de lei vechi. Nu sunt bani pentru a le achita. Lucrurile se vor complica foarte mult de sărbători. Probabil ne vor debranşa şi o să ne vedem din cosmos ca o pată neagră”, a declarat Dan Pupăză, viceprimarul comunei Arcani.

Primarii nu mai cred în promisiuni

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj spun că lucrurile se vor rezolva până la sfârşitul lunii noiembrie. “Direcţia de Finanţe a realizat un surplus, din încasări, de circa 55 de miliarde de lei vechi. Suma de 11 miliarde va reveni Consiliului Judeţean şi va fi redistribuită primăriilor pentru cofinanţarea unor proiecte şi lucrări de investiţii, iar restul de 44 de miliarde de lei vor redistribuiţi de către Finanţe primăriilor cu datorii materiale mari. Până la sfârşitul acestei luni, primăriile vor primi bani pentru asigurarea iluminatului public”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean.

Edilii locali nu mai cred în promisiuni şi spun că acest surplus reprezintă tot banii luaţi de la primării. “Nu are rost să se arunce mâţa moartă în grădina altuia. Dacă nu se făcea rectificarea bugetară negativă şi nu ni se retrăgea suma de 1,2 miliarde de lei aveam bani pentru a ne plăti datoriile”, a declarat Sorin Bucurescu.

De aceeaşi părere este şi primarul comunei Roşia de Amaradia. “Surplusul realizat de Finanţe sunt tot banii noştri. Pe perioada de vară, foarte mulţi oameni au renunţat la ajutoarele sociale şi am economisit aproximativ 100 de milioane de lei, iar banii ni i-a luat Finanţele. Sperăm să ni-i returneze pe cheltuieli bugetare”, a declarat Ion Liviu Cotojman.

Primăria Cruşeţ se confruntă cu aceeaşi problemă. “Am fost rebranşaţi în urmă cu circa 2 săptămâni, vom ajunge din nou în această situaţie în cazul în care vom primi înapoi bani retraşi de Finanţe. La rectificarea bugetară am pierdut circa 4 miliarde de lei vechi”, Viorel Drăguşin, primarul comunei Cruşeţ.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: