HOROSCOP

Berbec

Chiar de la primele ore ale dimineţii veţi primi o informaţie care vă va ridica multe semne de întrebare, dar nu este momentul să reacţionaţi. Câştigul pe care îl aşteptaţi azi va întârzia o bună bucată de vreme.

Taur

Veţi avea parte de o zi încărcată, căci aveţi o mulţime de activităţi pe ordinea de zi şi toate trecute la priorităţi; vă simţiţi pur şi simplu copleşit. Dacă veţi fi dispus să faceţi un efort şi să vă organizaţi cu atenţie programul, veţi reuşi să vă descurcaţi cât se poate de bine.


Gemeni

Este foarte posibil să vă angajaţi într-o relaţie sentimentală pe care veţi dori să o ţineţi departe de ochii cunoştinţelor. Procedaţi cu maximă prudenţă, căci în orice clipă v-aţi putea da de gol.
 

Rac

Unele din proiectele pe care vi le-aţi făcut de mai mult timp ar putea fi puse în practică, dar va trebui să aveţi multă răbdare în ceea ce priveşte rezultatele.

Leu

Aveţi de rezolvat câteva probleme profesionale urgente care vă stau pe suflet. O reuniune de familie vă va da ocazia să dezbateţi probleme pe care le consideraţi importante şi care nu mai pot fi amânate.


Fecioară

Ideile dumneavoastră sunt inspirate, dar nu este un moment favorabil pentru a le pune în practică. Puţină răbdare vă va da ocazia să găsiţi persoane care să vă susţină din toate punctele de vedere.

Balanţă

Din punct de vedere sentimental, lucrurile evoluează cel puţin mulţumitor, căci fiinţa iubită vă sprijină în tot ce doriţi să întreprindeţi. Relaţiile cu persoanele mai în vârstă nu vă sunt favorabile, aşa că, pe cât posibil - evitaţi-le!


Scorpion

Starea generală nu este nemaipomenită, vă enervaţi din orice şi nu reuşiţi să vă canalizaţi energia spre un scop concret. Implicarea în activităţi practice v-ar putea ajuta într-o oarecare măsură.

Săgetător

Aveţi un sentiment de nemulţumire, de iritare, care nu vă permite să faceţi ceea ce v-aţi propus. N-ar fi exclus nici ca relaţia cu partenerul de viaţă să fie ceva mai tensionată.
 

Capricorn

Aveţi şanse să fiţi mulţumit, căci reuşiţi să vă rezolvaţi o problemă cu care vă confruntaţi de mai mult timp. În ceea ce priveşte situaţia financiară, se poate spune că veţi avea ceva motive de bucurie.

Vărsător

O zi în care veţi avea parte de tot felul de surprize. Se întrezăreşte posibilitatea unor schimbări, pe care, de fapt, vi le doreaţi de multă vreme. Şi chiar dacă la început lucrurile nu se vor prezenta chiar aşa cum vă doriţi, nu trebuie să fiţi circumspect.

Peşti

Sunt şanse să câştigaţi bani din colaborări. Sunt persoane care vă pândesc greşelile, dar nu le băgaţi în seamă şi bine faceţi. În schimb, din punct de vedere sentimental se pare că lucrurile evoluează cum nu se poate mai bine, căci aţi putea face o cucerire sau vă veţi consolida relaţia cu fiinţa

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: