În aşteptarea lui Unguruşan

Pandurii se reunesc astăzi în formulă completă după cele două zile acordate libere de Grigoraş. La Tg Jiu e aşteptat şi Bogdan Unguruşan, fundaşul care va sosi să suplinească absenţa de lungă durată a lui Rusu. Unguruşan va face deplasarea cu Pandurii în al doilea stagiu din Antalya, programat între 2 şi 15 februarie.

Elevii lui Grigoraş n-au parte de prea multe clipe de respiro după stagiul de 12 zile din Antalya. Blocaţi pentru o zi în Istanbul, gorjenii au ajuns sâmbătă seara în ţară iar de azi îşi vor relua pregătirile în efectiv complet.

Singura noutate aşteptată

O parte dintre panduri şi-au reluat antrenamentele încă de ieri după amiază. E vorba de jucătorii localnici şi cei care au ales să nu mai bată drumul până acasă în mini vacanţa de două zile acordată de Grigoraş după revenirea din stagiul turcesc. Nici Grigoraş nu a mai avut timp să ajungă acasă. Antrenorul preferă să poarte negocieri personale cu câţiva jucători pe care vrea să-i aducă la Pandurii. Grigoraş e puţin speriat de faptul că a pierdut cinci titulari faţă de tur şi nu a primit nimic în schimb. Antrenorul vrea ca problema să fie rezolvată până la terminarea celui de-al doilea stagiu din Antalya, pentru a cristaliza formula de echipă pentru retur. Până atunci, Grigoraş îl aşteaptă azi pe unul din noii sosiţi. E vorba de fundaşul dreapta de 28 de ani, fost la U Cluj, Bogdan Unguruşan, care vine să suplinească absenţele lui Pleaşcă şi Rusu. „Era de aşteptat să fie vremea şi condiţiile de pregătire aşa cum sunt acum în România. Este doar sfârşitul lui ianuarie, iar în februarie o să fie la fel, adică iarnă, terenuri desfundate ori îngheţate. Însă noi suntem adaptabili, nu mă sperie schimbarea condiţiilor de pregătire”, spune antrenorul care va efectua antrenamente la Tg Jiu doar astăzi şi mâine. După antrenamentul de miercuri dimineaţa, gorjenii vor pleca spre Bucureşti acolo unde vor staţiona pentru o noapte. Joi dimineaţa e programată plecarea spre Antalya, pentru un al doilea stagiu care va ţine până pe 15 februarie. „În Antalya am avut vreme destul de bună, am acumulat, am desfăşurat jocuri şi vom mai desfăşura, dar după aceea avem destul timp să ne punem la punct cu realitatea de la noi. Problema vremii nu este deloc prea importantă pentru mine, alta este adevărata problemă”, adaugă antrenorul pentru siteul oficial al clubului, îngrijorat de subţirimea evidentă a lotului.

3 – nume noi au Pandurii în lot până acum: Unguruşan, Matulevicius şi Neagu. Ultimii doi sunt încă în probe iar Grigoraş va decide dacă-i va păstra după cel de-al doilea stagiu

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: