Încă visează la Europa

Nu au renuntat inca la visul numit Europa. Handbalistii Energiei trag tare in acest final de sezon pentru a doua calificare consecutiva in cupele europene. Pentru asta insa trebuie sa recupereze cele 2 puncte care-i despart de locul 4 ocupat de Resita. Si Cupa Romaniei ramane un obiectiv pentru elevii lui Andries care au ajuns anul trecut pana in finala.

Au trecut prin tot felul de probleme dar au rămas sus în clasament. Penalizaţi cu un punct din cauza folosirii unui jucător suspendat şi confruntaţi cu probleme interminabile de lot, handbaliştii lui Andrieş sunt pe locul 6 cu 4 etape înainte de final.

Prind trenul de Europa-

O victorie sâmbătă contra celor de la Caraş Severin i-ar putea urca pe oamenii lui Andrieş pe locul 4. Foarte important va fi însă şi culoarul din Cupă, acolo unde Energia a ajuns până în finală anul trecut. Dar asta în condiţiile în care a evitat Constanţa până în ultimul act. „Meciul cu Reşiţa e unul de 4 puncte. Avem şi două deplasări grele, la Odorhei şi Suceava plus acasă cu Dinamo. Noi am vrea să câştigăm tot dar fi greu. E posibil să prinde cupele europene, avem două şanse, campionat sau cupă. În cupă dacă baţi două jocuri ajungi în finală cu Constanţa care e sigur campioană deci înseamnă că sunt şanse”, e de părere pivotul Dan Ilieş. „Miza e clasarea în primele 4 dacă se poate şi un culoar bun în cupă şi să ajungem în finală. Acolo se ştie că dacă ajunge Constanţa nu ai nicio şansă dar să ajungem în finală şi să ne calificăm într-o cupă europeană. Ne gândim la asta dar mai avem încă 4 meciuri grele. Dacă vom reuşi 3 victorii din 4 şi celălalte echipe se vor mai încurca poate vom prinde locul 4 şi nu am avea emoţii în cupă”, spune şi golgeterul echipei şi al campionatului, Apolzan.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: