Investiţii cu bani europeni în infrastructura din Negomir

Autoritățile locale din Comuna Negomir au pregătit o serie de proiecte pentru care așteaptă finanțare europeană. Localnicii din Negomir se pare că vor beneficia și ei de condiții așa cum au majoritatea localităților din județul Gorj. Este vorba de apă curentă, canalizare și drumuri reabilitate, proiecte care cel mai probabil vor fi demarate de autoritățile locale începând de anul viitor. Prioritatea pentru anul acesta este obținerea de fonduri pentru continuarea lucrărilor din satul Artanu.

Autoritățile locale din comuna Negomir vor demara aceste proiecte începând de anul viitor. Aproximativ 2 milioane și jumătate de euro vor ajunge în localitate numai pentru sistemul de alimentare cu apă și canalizare, la care se adaugă și proiectele pentru reabilitarea drumurilor comunale și pentru cele agricole.  „Proiecte avem, dar acum așteptăm anul viitor ca să intrăm pe fonduri europene. Avem proiecte pentru drumuri, pentru alimentare cu apă și pentru canalizare. Proiectul de apă și canalizare este de 2 milioane și jumătate de euro, iar la drumuri avem modernizări, drumuri de exploatație agricolă. Noi am pierdut aici proiectul, deși am avut punctaj maxim, pentru că ne-au descalificat la cursul leu-euro”, a declarat Ion Gruescu, primarul comunei Negomir.

Prioritate: Continuarea lucrărilor în satul Artanu

În această perioadă, prioritatea numărul unu a autorităților din comuna Negomir este continuarea lucrărilor de consolidare la zidul de sprijin din satul Artanu. „Noi am făcut toate formalitățile și le-am depus la Consiliul Județean. Am înțeles că în următoarea ședință de Guvern va fi și dosarul de la Negomir, pentru a primi banii pe situații de urgență pentru continuarea lucrărilor. Din fericire, ploile care au căzut de o săptămână în județul Gorj și la Negomir nu ne-au creat probleme în satul Artanu, însă sperăm să se oprească. Ar fi bine să primim acești bani și chiar dacă nu avem timp să începem lucrările în această toamnă, măcar cum vine primăvara să ne apucăm de lucru”, a mai precizat Ion Gruescu.

Noul drum spre Negomir, finalizat anul viitor

Nou drum care va duce la Negomir nu va fi finalizat anul acesta, însă în primăvara anului viitor în mod sigura va fi deschis circulației publice. „Lucrările care s-au făcut sunt foarte bune. S-a pietruit tot drumul și acum se va trece la efectuarea rigolelor de scurgere. Vremea nu este una foarte bună, dar sperăm să se încălzească și să reușească constructorul să facă rigolele. M-aș bucura dacă ar rămâne asfaltarea pentru primăvară, ca să nu treacă această iarnă grea peste ea, dar măcar să reușească să facă restul lucrărilor. Vreau să vă spun că se circulă bine pe acest drum chiar dacă a plouat de o săptămână”, a mai spus primarul din Negomir.

Vizualizări: 182

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: