ITM cercetează decesul unui angajat Minprest
Inspectoratul Teritorial de Muncă cercetează condițiile în care a survenit decesul unui angajat al Minprest din zona Motru. Bărbatul era în timpul programului când i s-a făcut rău și a fost transportat spre spital cu o ambulanță de la MedservMin. Din nefericire, angajatul a decedat în drum spre spital. Este vorba de un bărbat de 57 de ani, angajat ca muncitor necalificat. Inspectorii de la ITM Gorj au deschis o anchetă în acest caz și așteptă acum rezultatele necropsiei pentru a se stabili dacă decesul bărbatului a survenit din cauza problemelor de sănătate pe care le avea sau din cauze legate de condițiile în care muncea.
Vizualizări: 153
Distribuie Trimite pe WhatsApp