La mare, la soare, tărtăcuțele sunt goale

Plecate de mult în vacanță, se urcă în mașinile cu motoare prea mici ca să facă față caniculei cu aerul condiționat deschis și pleacă spre mare. Suportă ghiolbanii din trafic, aglomerația, arsurile provocate de soare la nivelul membrelor expuse prin parbriz și geamurile laterale, suportă cozile de la taxarea de la pod, mirosul de stătut care te cuprinde încă de la Agigea. Nu se supără când plătesc cel puțin 50 de euro pentru noaptea de cazare, nici când nu merge dușul, nici când realizează că ”avem wireless” se referă doar la zona din imediata proximitate a recepției, zâmbesc înțelegătoare când găsesc o pată pe lenjerie, sau pe covor, sau un prosop în minus. Cum adică despre cine e vorba? Despre mințile românilor.

Trebuie să ai o minte cu totul specială, fie de mare patriot fie de mare ignorant, ca să mergi în vacanță în România. Turismul românesc e mai presus de orice închipuire, sfidează capitalismul cu logica lui de cerere, ofertă și preț, se încăpățânează să existe și chiar să prolifereze, mort și împuțit cum e, în ciuda faptului că nu oferă nimic nici măcar la modul absolut, darămite dacă-l mai compari și cu alte locuri aflate la distanțe similare, cu Bulgaria de pildă, sau cu Ungaria, sau cu superbele coaste ale Serbiei, Croației și Muntenegrului. Noi nu avem nimic, dar avantajul este că nu avem nimic la un preț mult mai mare, ceea ce te poate păcăli, uneori, pentru că, obișnuiți cu țepele, românii sunt tentați să aleagă prețul mai mare tocmai pentru că sunt suspicioși și neîncrezători în ofertele decente.

După ce v-am povestit de suvenirurile uimitoare de la Bran – Moeciu, vă spun că nici litoralul nu e mai breaz. Nu văd nici un motiv serios pentru a merge pe o plajă românească și vă sfătuiesc să vă bucurați de zilele astea frumoase și de faptul că suntem în UE și să descoperiți niște bucățele de Grecia, de Italia sau chiar de Bulgaria. La noi, nu vă așteaptă decât imnul lui Mazăre cu salvamarul. Este, într-adevăr, cea mai fidelă reprezentare a turismului românesc.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: