Laboratorul spitalului, externalizat. Angajaţii se opun!

Noua conducere a Spitalului Judeţean Gorj şi-a propus externalizarea laboratorului de analize. Primul pas va fi însă dotarea la standarde moderne şi obţinerea acreditării, iar externalizarea va avea loc în 2015. Liderul Sanitas Gorj, Valentin Popa, lucrează la acest laborator şi exclude din start orice discuţii pe tema externalizării.

Claudia Nicoleta Manu, managerul Spitalului Judeţean, a cerut şefilor de secţii să-i comunice un set de analize necesare fiecărei specialităţi în parte în vederea achiziţionării de reactivi pentru laborator. „Am rugat şefii de secţii să transmită medicilor de laborator câte un profil de analize pentru fiecare secţie în parte. Propunerile vor fi centralizate spre sfârşitul lunii pentru a putea face achiziţii de reactivi”, a declarat Claudia Nicoleta Manu.

Dotarea laboratorului şi acreditarea Spitalului Judeţean Târgu Jiu sunt condiţii esenţiale pentru ca laboratorul să poată fi scos la licitaţie. Claudia Nicoleta Manu spune că, în prima fază, va încerca să mute laboratorul de la Spitalul 700 în locaţia Tudor Vladimirescu. „Externalizarea laboratorului este o variantă alternativă care se practică pe piaţă dacă ai dotare şi acreditare. Aparatura laboratorului Spitalului Judeţean este veche, depăşeşte 10 ani anul viitor, iar la noua contractare suntem deja descoperiţi pentru că valoarea de contract se va stabili în funcţie de punctaj, laboratorul constituind oglinda unui punctaj total. Înainte de externalizare mai avem câţiva paşi de făcut. Activitatea de laborator trebuie centralizată şi vreau să văd dacă vom putea muta laboratorul de la Spitalul Judeţean în locaţia Tudor Vladimirescu pentru că acolo este şi UPU”, a precizat managerul Spitalului Judeţean Târgu Jiu.

Salariaţii se opun

Valentin Popa, liderul Sanitas Gorj şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean, spune că laboratorul spitalului va lucra întotdeauna în sistem de stat. „Într-adevăr doamna manager a început să se preocupe de achiziţia reactivilor, dar nu ne-a spus nimic despre externalizare. Laboratorul spitalului nu va fi externalizat niciodată. Este laboratorul Spitalului Judeţean şi nu vom accepta niciodată să fie externalizat. Laboratorul va lucra întotdeauna în sistem public”, a declarat Valentin Popa.

PERSONAL

Managerul Spitalului Judeţean Târgu Jiu dă asigurări că nu vor fi efectuate disponibilizări în cazul externalizării laboratorului sau a centralizării activităţii acestuia. „În momentul de faţă, în cadrul laboratorului lucrează peste 40 de persoane. În nici un caz nu se va pune problema de disponibilizări, ci de o redirecţionare a personalului spre alte secţii”, a declarat Claudia Nicoleta Manu.

Vizualizări: 376

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: