Liberalul Popeangă: Iordache este manevra lui Călinoiu

Fostul social-democrat Vasile Popeangă a vorbit despre Ion Călinoiu, lider al PSD Gorj, în prima sa conferinţă la PNL Gorj, în calitate de membru. Fostul coleg al lui Călinoiu la PSD crede că acesta are interes să-l aducă pe Ion Iordache, fostul primar din Turceni, în Parlament pentru a-l pune sub protecţie din cauza afacerilor pe care cei doi le-ar fi făcut.   

Rep.: Foarte mulţi ani aţi fost membru PSD. Ce părere aveţi despre scandalul provocat de susţinerea lui Ion Iordache?

V.P.: Iordache e o manevră a domnului Călinoiu, a încercat să-l lanseze să vadă care sunt reacţiile, nu s-a aşteptat că sunt reacţii atât de dure, inclusiv de la Cârciumaru. Îl avertizez pe Cârciumaru că s-ar putea să-l coste, în viitor, această atitudine, din punct de vedere politic. Le spun membrilor PSD, mai ales tinerilor din partid, că au lăudat şi au crezut într-un om care nu a urmărit altceva decât interesul lui sau grupului său de interese.

Rep.: Până la urmă, Ion Iordache va fi pe listele PSD la alegerile parlamentare? 

V.P.: Repet, a fost un test dat de Călinoiu. După părerea mea, Iordache nu va fi pe listele PSD, chiar dacă nişte primari de la PSD îşi anunţă susţinerea pentru el.

Iordache nu urmăreşte decât să aibă protecţie, el are nişte dosare. Nu mai ştie nimeni care este stadiul acestor dosare, au fost nişte oameni care au avut de suferit din cauza cumnatului său. Mi-e greu să cred că Iordache pe lista de deputaţi, alături de Victor Ponta, şi cu un Călinoiu pe lista de senatori gorjenii vor vota PSD.

Rep.: Ce credeţi că urmăreşte domnul Călinoiu prin susţinerea lui Ion Iordache?

V.P.: Domnul Călinoiu îl susţine pentru că sunt nişte legături vechi între ei, le ştiu şi multe instituţii ale statului. Poate ştiţi de firma vândută domnului Iordache, poate ştiţi de contractul acordat de Călinoiu lui Iordache! Atunci de ce să nu fie oamenii sub protecţie? Una e să fi deputat sau senator dacă ţi se cere ceva de către justiţie şi alta este să fi Iordache de la Turceni sau Călinoiu consilierul personal al lui Cosmin Popescu. Oamenii privesc în viitor şi sunt legaţi de interese financiare. Păcat că-şi bate joc de organizaţie şi de nişte oameni care au muncit.

Rep.: Dacă domnul Călinoiu complotează împotriva domnului Cârciumaru, de ce nu se rupe legătura dintre cei doi?

V.P.: Eu l-am intuit pe acest individ, dar aceeaşi legătură ombilicală, Călinoiu-Iordache, o are şi Cârciumaru cu Călinoiu. Aşa cum v-am spus mă surprinde că Florin Cârciumaru a reacţionat acum, când a mai vrut să aibă reacţii, Călinoiu chiar l-a ameninţat. Să nu fie surprins Cârciumaru dacă Victor Ponta află nişte chestii vizavi de ce mai face el. Când este în momente distractive, Cârciumaru îl mai înjură pe Ponta. Când Ion Călinoiu îl înjură pe Ponta, Ponta nu află, dar când Florin Cârciumaru îl înjură pe Ponta, Ponta află.

Rep.: Credeţi că primarii au întocmit acea listă cu semnături, la propunerea domnului Călinoiu?

V.P.: Sigur că da. Mişcarea asta e iniţiată de Călinoiu demult, tipul are nişte învăţăcei pe care i-a promovat de-a lungul timpului, aruncă nişte chestiuni pe piaţă să vadă care sunt reacţiile. Surpriza a fost că nu se aştepta la reacţii aşa puternice din partea lui Cârciumaru, altminteri ieşea pasenţa. Nu era niciun fel de problemă ca Iordache să fie pe locul II. Sigur, nemulţumeşte pe Ciurel, nemulţumeşte pe Weber.

Vizualizări: 520

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: