Licitaţie pentru parcarea supraetajată, în luna august

Primăria Târgu Jiu scoate la licitaţie terenul din apropierea Pieţei Centrale, care îi fusese concesionat lui Dumitru Huidu în vederea amenajării unei parcării supraterane. Pentru a nu se mai repeta povestea lui Huidu, municipalitatea a impus o garanţie de participare în valoare de 480.000 lei, contravaloarea taxei de concesiune pentru doi ani, calculată plecând de la preţul minim de pornire al licitaţiei de 10.000 lei/nivel/lună.

Primăria Târgu Jiu va concesiona prin licitaţie publică terenul în suprafaţă de 2.948 mp, situat în zona Pieţei Centrale, în vederea amenajării unei parcări supraterane. Licitaţia va avea loc în data de 23 august, ora 12.00, la sediul primăriei, cererile însoţite de oferte putându-se depune până în ziua de 22 august.

Municipalitatea a condiţionat participarea la licitaţie de o taxă de garanţie. Astfel, la data înscrierii la licitaţie ofertanţii vor trebui să depună suma de 480.000 de lei. Aceşti bani reprezintă taxa de concesiune pentru o perioadă de doi ani calculată plecând de la preţul de pornire al licitaţiei de 10.000 lei/nivel/lună. „Practic, în acest fel, ne vom asigura de faptul că investiţia va fi realizată şi nu se va mai repeta povestea vechiului contract”, a declarat Simion Cocolea, şeful Compartimentului Licitaţii din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Parcare cu minim 200 de locuri

Primăria organizează licitaţie pentru a doua oară, după ce Dumitru Huidu, cel care concesionase terenul în urmă câţiva ani, a dat faliment şi nu a mai putut realiza parcarea supraetajată, cu spaţii comerciale. De această dată, municipalitatea a interzis amenajarea unor astfel de spaţii, singura destinaţie a terenului rămânând aceea de parcare supraterană. Parcarea propusă de solicitanţi va trebui să aibă o configuraţie de minim P+1 şi să asigure cel puţin 200 de locuri.

CERINŢE

Cei interesaţi să se înscrie la licitaţie trebuie să aibă următoarele documente: copii după certificatul de înmatriculare şi certificatul constatator de la Camera de Comerţ şi Industrie), certificat de negrevare privind plata taxelor şi a impozitelor, dovada achitării garanţiei de participare, în sumă de 480.000 lei, contravaloarea caietului de sarcini, în sumă de 30 lei, oferta tehnică şi oferta financiară.         

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: