Măcelăriile, în vizorul DSVSA Gorj

Inspectorii sanitar-veterinari şi-au îndreptat săptămâna trecută atenţia spre măcelăriile din Târgu-Jiu, trei dintre acestea fiind sancţionate pentru comercializarea cărnii fără efectuarea expertizei sanitar-veterinare. Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, spune că, în total, au fost aplicate 5 sancţiuni în valoare de 23600 lei: “Pe lângă cele 3 măcelării, am mai amendat o pensiune turistică din Rânca şi o unitate de procesare a mierii din Băleşti. Printre neregulile constatate se numără manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, fără protecţie adecvată prin echipament, ustensile şi mănuşi de protecţie, precum şi ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a cărnii”. Nu au lipsit nici controalele care au urmărit condiţiile de comercializare a peştelui şi produselor din peşte în 6 supermarket-uri şi 6 magazine specializate din principalele oraşe ale judeţului. Iliuţă mai precizează că au fost verificate şi şcolile din Târgu-Jiu, Bengeşti-Ciocadia, Alimpeşti, Dăneşti, Drăguţeşti, Bâlteni, Negomir pentru diminuarea riscului de apariţie a toxiinfecţiilor alimentare în cadrul colectivităţilor de copii: “Urmărim permanent să vedem dacă sunt respectate condiţiile de depozitare şi termenul de valabilitate pentru produsele lactate şi de panificaţie care ajung la elevi”.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: