Minori prinşi la furat

Patru minori din Mehedinţi au fost prinşi de poliţiştii din Motru, în noaptea de 5 spre 6 după ce au furat legume dintr-un magazin alimentar. Suspecţii au fost depistaţi în timp ce se pregăteau să părăsească locul faptei cu un autoturism, în care încărcaseră legume. Conduşi la sediul Poliţiei municipiului Motru, suspecţii au fost identificaţi ca fiind A.V., de 17 ani, G.C., de 16 ani, B.C., de 15 ani, B.C.A., de 15 ani,  toţi din satul Gîrdoaia, judeţul Mehedinţi. Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că suspecţii sustrăseseră anterior prinderii în flagrant, din acelaşi magazin, produse agroalimentare, respectiv: lubeniţe, o lădiţă cu ardei gras, patru saci cu ardei iute, un sac cu ardei gras, doi saci cu fasole verde şi două cutii cu roşii, pe care le-au transportat cu un autoturism condus de făptuitorul minor A.V., care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi care nu poseda permis de conducere. O parte din bunuri le-au valorificat unui localnic, din satul Gîrdoaia, judeţul Mehedinţi. Prejudiciul a fost recuperat, iar poliţiştii au întocmit pe numele celor patru minori dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută. Faţă de minorul A.V. se efectuează cercetări şi pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: