Morega: Competiţia din PNL duce la canibalizarea partidului

Dan Ilie Morega, fostul președinte al Partidului Național Liberal (PNL) Gorj, a spus miercuri în conferință de presă că se simte dezamăgit de modul în care partidul face opoziție social democraților de la Gorj. Acesta a afirmat că liderii organizației județene greșesc când permit oricărui membru să se înscrie în competiția pentru Primăria Târgu Jiu, acest fapt ducând la o canibalizare a partidului.

”În loc să asistăm la o unitate, crearea unei forțe prin unitate, la consolidarea organizației județene și municipale, asistăm mai degrabă la o canibalizare. A lăsa în continuare să se înscrie ca și candidați fără termen limită nu faci altceva decât să canibalizezi partidul, să fragmentezi și nu să creezi o unitate. Stabilește un termen până la data de... ăștia sunt candidații, faci un sondaj de opinie, vezi cine se clasează cel mai bine și acesta este candidatul, dar le mai trebuie și un dram de minte pentru mobilizarea asta. Ei joacă alba neagra”, a spus Dan Ilie Morega, fostul lider PNL Gorj, susţinător declarat al lui Marcel Romanescu.

Cât privește opoziția pe care o fac liberalii social democraților din Gorj, Morega se declară dezamăgit. ” Practic nici nu există opoziție, eu am mai spus de ce nu există opoziție, pentru că unii sunt legați prin afaceri cu statul cu mineritul și energia, care sunt în conducere, alții nu au niciun interes, decât interesul lor personal, cum este OTV-istul Barbu de la Chiajna”, a spus Dan Ilie Morega.

PREVIZIUNI

Morega crede că la alegerile de anul viitor ar putea face pragul electoral PSRO, UNPR după fuziunea cu PPDD, dar şi ALDE, adică partidele lui Geoană, Oprea şi Tăriceanu. În schimb, nu vor conta PRM şi PNŢCD.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: