Morega: Ministrul Gerea este o slugă a lui Ciurel

Dan Ilie Morega, preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice, contestă decizia lui Laurenţiu Ciurel de a-i tăia cotizaţia lui Constantin Creţan, după ce liderul sindical a făcut memorii la DNA semnalând un posibil conflict de interese între faptul că Ciurel e urmărit de DNA, dar dă contracte notariatului soţiei procurorului Volintiru.

Rep.: Consideraţi că Laurenţiu Ciurel este verificat cu seriozitate de organele de anchetă?

D.I.M.: Ciurel nu e verificat cu seriozitate pentru că se găseşte sub oblăduirea unor înalţi demnitari de la Bucureşti, permiţându-şi să facă orice fel de abuzuri şi ilegalităţi.

Rep.: Credeţi că şefilor de la Bucureşti le este frică să-l schimbe din funcţie, acum după ce a devenit colaborator DNA?

D.I.M.: Probabil nu a făcut decât să-şi arate adevărata „calitate”, faţă a lui. Dacă mă refer şefii lui, la ministrul Gerea, acesta este un yesman, o slugă a lui Ciurel, pentru că Ciurel a dovedit că atâta timp cât îl are în spate pe Victor Ponta este cel mai mare şi face ce doresc muşchii lui. Dovadă că el a fost cel care a schimbat acel Consiliu de Supraveghere care deja strânsese laţul în jurul lui. Ba mai mult, deşi Medinţu îşi dăduse demisia, iar Consiliul de Supraveghere luase act şi îl revocase, asistăm la lucruri nemaiîntâlnite: A murit regele! Trăiască regele! A plecat Medinţu! A venit Medinţu! Asta pentru că Medinţu semnează în locul lui Ciurel, iar Ciurel crede că în eventualitatea unor abuzuri el va fi absolvit de vină. În realitate, Ciurel va fi tras la răspundere ca ordonator de credite, iar Medinţu ca semnatar al documentelor.

Rep.: Cu cât se strâng mai multe suspiciuni în jurul lui Laurenţiu Ciurel, cu atât dumnealui face mai multe denunţuri şi plângeri. Credeţi că aceste denunţuri vor fi o salvare?

D.I.M.: Oricâte denunţuri va face şi indiferent cine va fi, până la urmă nu se vor anula ilegalităţile săvârşite sau dosarele aflate pe rolul unor instanţe sau la organele Parchetului. În cel mai fericit caz, dacă se va ajunge la o hotărâre de condamnare va beneficia de o reducere. Viaţa este cel mai bun judecător şi cred că până la urmă se va demonstra managementul defectuos prin organizările lăutăreşti (dezorganizările CEO) făcute de maeştrii Ciurel şi Răuţ. E o chestiune de timp până la debarcarea lui Ciurel.     

Rep.: Sindicalistul Constantin Creţan a făcut două memorii împotriva domnului Laurenţiu Ciurel, iar dumnealui i-a tăiat cotizaţia. Cum comentaţi atitudinea sa?

D.I.M.: În Săptămâna Patimilor, Ciurel a dovedit înainte de toate că este un neom şi în acelaşi timp continuă abuzurile şi ilegalităţile după bunul său plac. Este inadmisibilă această discriminare, la 80% le opreşti cotizaţiile pe stat, iar la 20%, la sindicatul condus de Creţan nu faci acelaşi lucru, ci doar îl persecuţi. Creţan, indiferent ce se spune despre el, este un lider de sindicat care se bate pentru binele oamenilor. Nu acelaşi lucru se poate spune despre trădătorii minerilor, Etăgan şi Golea. Singurii care au rămas cu coloană vertebrală şi n-au trecut sub dictatura mafiei sunt Creţan, Mitrescu, Pârvulescu, Bădiţa şi Roşca. Sincer, mă întreb cât mai pot rezista aceşti oameni presiunilor cuplului Ciurel- Ruşeţ. Şi când te gândeşti că Ruşeţ ar fi fost în vârful mişcării sindicale, iar acum şi-a dovedit caracterul mizerabil de trădător al minerilor şi energeticienilor...

Rep.: Dumneavoastră aţi făcut vreo sesizare împotriva managerului Complexului Energetic Oltenia?

D.I.M.: Niciodată nu am făcut vreo sesizare la organele statutului împotriva vreunui semen al meu, dar cred că organele statutului au obligaţia să se autosesizeze. Repet, personal nu am făcut nici sesizare împotriva lui Ciurel şi a yesmen-ilor săi. 

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: