Noul guvern, dominat de oameni şcoliţi peste hotare

Premierul desemnat Dacian Cioloş a anunţat, duminică, lista Cabinetului său, format din 21 de membri, doi dintre ei fiind vicepremieri. ”M-am orientat spre oameni cu viziune, cu idei şi experienţă în management”, a spus premierul desemnat, precizând că a urmărit să fie un ”echilibru” între oameni tineri, cu formare profesională solidă şi oameni cu vastă experienţă.

Costin Grigore Borc, vicepremier şi ministru al Economiei, Comerţului şi Turismului

Costin Grigore Borc are 50 ani şi este actualul director general al filialei din România a Lafarge Ciment, ocupând înainte aceeaşi funcţie la reprezentanţa din Serbia a companiei. El a fost şeful cancelariei lui Radu Vasile - prim-ministru al României în mandatul lui Emil Constantinescu, dar şi secretar personal al lui Corneliu Coposu. Borc este licenţiat al Universtităţii Politehnica din Bucureşti, în Inginerie Energetică (1989), obţinând ulterior o diplomă de master şi doctoratul la Universitatea din Wiscounsin Madison (1997 şi 2001).

Vasile Dâncu, vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale

Vasile Dâncu a fost membru al PSD, senator şi europarlamentar, dar şi ministrul Informaţiilor publice în guvernul Năstase. Face parte din aşa-numitul Grup de la Cluj, fiind considerat sfătuitor al lui Năstase, Ponta sau Maior. Are 54 de ani şi a absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca şi este doctor în sociologie. A înfiinţat, în 1994, Metro Media Transilvania, un institut de sondare al opiniei publice, iar în 2009 Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Lazăr Comănescu - ministrul Afacerilor Externe

Consilierul prezidential Lazar Comanescu (66 de ani) a mai fost ministru al Afacerilor Externe in 2008, iar din februarie 2015 este consilier pe politica externa al presedintelui Iohannis. Comanescu a fost si ambasador in Germania. Comanescu este diplomat de cariera şi doctor in relatii internationale.

Petre Tobă - ministrul Afacerilor Interne

Petre Toba este inspector general al Politiei Romane, functie cu rang de secretar de stat, din mai 2012. Este Doctor in Stiinte militare si Informatii al Universitatii Nationale de Aparare “Carol I”. In 1989 a absolvit Facultatea de Masini si Utilaje pentru Constructii iar in 2000 a terminat facultatea de drept din Academia de politie “A.I. Cuza."  

Mihnea Ioan Motoc - ministrul Apărării Naţionale

Mihnea Motoc are 49 de ani şi este ambasador al României în Marea Britanie. El a condus reprezentanţa României la Comisia Europeană timp de şapte ani (2008-2015), anterior fiind ambasador al României la ONU. Soţia sa, Iulia Motoc, este judecător CEDO.

Motoc a absolvit Facultatea de Drept a Universității București (1984-1989), dupa care a urmat cursuri post-universitare în drept internațional privat la Facultatea de Drept a Universității din Nisa (Franța) (1990-1991) și studii de masterat în drept internațional public și comparat la George Washington University din Washington.

Anca Dana Dragu Paliu - ministrul Finanţelor Publice

Anca Paliu Dragu, economist in cadru Directoratului general de economie si finanţe al Comisiei Europene, a lucrat in cadrul biroului local al FMI, dar si la BNR. Mai bine de un deceniu, a participat la toate discutiile dintre oficialii romani care s-au succedat la putere si delegatiile Fondului Monetar. Este licentiata in Finante-Banci, ASE, si in Politici Publice si Integrare Europeana - SNSPA. De asemenea, are un program de studii avansate de Economie si Afaceri Internationale la Universitatea George Washington, si a obtinut titlul de doctor in finante de la ASE.

Achim Irimescu - ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rural

Achim Irimescu, noul ministru al Agriculturii, a fost secretar de stat în minister în perioada guvernelor Ponta 1 şi 2 şi în prezent ocupa funcţia de ministru-consilier în cadrul Reprezentanţei permanente a României la Bruxelles şi era şeful secţiei Agricultură, reprezentant al României în Comitetul Special Agricol. Este doctor în economie agrară, iar din 1998 şi până când a preluat postul de secretar de stat la MADR a fost şeful secţiei Agricultură, Pescuit şi Dezvoltare Rurală al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

Victor Vlad Grigorescu - ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri

Victor Grigorescu (39 ani) este membru in Consiliul de Administratie al Electrica şi a fost consilier al fostului ministru Razvan Nicolescu. Este absolvent al Universitatii Bucuresti, Facultatea de Drept. Timp de doi ani a fost director la AG Industrial Consult, societate specializata in consultanta in domeniul politicilor publice.

Adrian Curaj - ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

Adrian Curaj, 57 de ani, este director general al UEFISCDI, institutia care împarte pe baza de competitii banii alocati cercetarii de catre guvern. Este profesor la Automatica - Politehnica Bucuresti si a fost consultant al Bancii Mondiale, UNESCO si Comisei Europene pentru realizarea de studii pe educatia tertiara, pe politici in stiinta si inovare. In 1983 a absolvit Electronica si Telecomunicatii, iar in 1998 a obtinut titlul de doctor in Sisteme Automate, la Universitatea Politehnica din Bucuresti. A urmat un master in Administrarea Afacerilor (EMBA) la ASEBUSS - Institute of Business and Public Administration Bucharest in parteneriat cu University of Washington in Seattle, iar in 2007 a obtinut un certificat postuniversitar la Colegiul National de Aparare.

Aura Carmen Răducu - ministrul Fondurilor Europene

Aura Raducu este expert in finantari europene si internationale al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). Are o bogata experienta in problematica fondurilor europene. Inainte de BERD, ea a lucrat ca manager de program si politici UE in Directia Generala Politici regionale (DG REGIO) a Comisiei Europene.

Cristina Guseth - ministrul Justiţiei

Cristina Guseth are 56 de ani şi conduce ONG-ul Freedom House.
A initiat si coordonat programe de pregatire pentru jurnalisti si manageri de presa si a coordonat programul scolii BBC in Romania. A a absolvit in 1983 Facultatea de Electronica si Telecomunicatii a Universitatii Politehnica Bucuresti. Dupa Revolutie a absolvit cursuri de comunicare la Emerson College (Atena). Dacă va deveni ministru, în primăvară va face nominalizările pentru şefia DNA şi Parchetului General.

Claudia Ana Moarcăş - ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

Claudia Moarcas Costea este, din octombrie 2012, profesor universitar la Facultatea de Drept, in domeniile Dreptul muncii, Dreptul securităţii sociale si Drept social european. In 2001-2002 a fost adjunct al Avocatului Poporului, in 2001 fiind si secretar general adjunct in Ministerul Afacerilor Externe. A fost sefa de promotie la facultatea de Drept si este doctor in drept.

Marius-Raul Bostan - ministrul pentru Societatea Informaţională.

Marius Raul Bostan este unul dintre foştii lideri ai tinerilor ţărănişti, fondator al VMB Partners şi membru în CA al Telekom, numit de Ministerul pentru Societatea Informaţională, în februarie acest an. Este licenţiat în matematică şi absolvent al cursurilor postuniversitare de management din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. A lucrat pentru implementarea unor programe ale Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), Băncii Mondiale şi ale Comisiei Europene, pentru administraţia publică locală. A fost organizator al primei Conferinţe Internaţionale de Descentralizare Fiscală din România. A urmat cursuri de specializare în Anglia şi Italia, şi a studiat sistemele administrative din Germania şi Olanda.

Patriciu Achimaș Cadariu - ministrul Sănătăţii

Directorul Institutului Oncologic din Cluj, Patriciu Achimaș Cadariu, este a doua nominalizare a lui Cioloș, după ce l-a retras din listă pe Andrei Baciu. Acesta din urmă ar fi fost cel mai tânăr ministru, fiind un chirurg de 28 de ani.

Marian Dan Costescu - ministrul Transporturilor.

Dan Marian Costescu a fost numit în martie 2015 director general al CFR SA. Are 46 de ani şi a înfiinţat, dezvoltat şi condus companii de inginerie feroviară, precum Forschung Mess - und Daten-Technik Zentrum (Germania) şi Sistematic Engineering (România).

Victoria-Violeta Alexandru - ministrul delegat pentru Dialog Social

Violeta Alexandru are 40 de ani si a absolvit Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti. A condus Institutul pentru Politici Publice.

Elisabeta Lipă - ministrul Tineretului şi Sportului

Elisabeta Lipă este una dintre cele mai importante sportive ale României. De-a lungul carierei, aceasta a cucerit cinci medalii de cinci medalii de Aur, două medalii de argint și o medalie de bronz la Jocurile Olimpice. La Campionatele Mondiale, Lipă a cucerit o medalie de aur, zece medalii de argint și două medalii de bronz. Lipă, 51 de ani, este chestor de poliție și este președinte al Federației Române de Canotaj și vicepreședinte COSR. Fosta canotoare este și președinte al Clubului Sportiv Dinamo.

Vlad Alexandrescu - ministrul Culturii

Este profesor universitar la Facultatea de Limbi străine a Universității din București.În 1993 a devenit membru al Solidarităţii universitare, iar în 2002 al Grupului pentru dialog social. Între 1995 și 1996 a fost bursier al Colegiului Noua Europă. Între 2006 și 2011 a fost ambasador la Luxembourg.

Cristina Paşca Palmer - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Cristiana Pașca Palmer, șef al unității de mediu din cadrul Comisiei Europene, a absolvit în 1996 Facultatea de Științe Naturale din Cadrul Universității din București, după care a urmat un master de Știință, Sisteme Ecologice și Management al Capitalul Natural, tot în cadrul UB (1996-1997). Ea a continuat studiile în străinătate cu un Master în Administrația Publică la Universitatea Harvard - Kennedy School of Government. Cristiana Pașca Palmer este autoare a două cărți: „Romania Redux as viewed from Harvard” și „Caves Beyond Time”.

Dan Stoenescu - ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare

Dan Stoenescu, diplomat jurnalist și eseist, este propunerea lui Dacian Cioloș de ministru delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare. A predat cursuri la Universitatea din București și Institutul Diplomatic Român. A scris mai multe cărți, eseuri și articole despre Lumea Arabă și Orientul Mijlociu. Dan Stoenescu vorbește fluent spaniolă, franceză, italiană, engleză, română, portugheză și limba arabă nivel intermediar.

Ciprian Bucur - ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul

Ioan Dragoş Tudorache - şeful Cancelariei Primului ministru

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: