Ore mai lungi pentru elevii băgaţi în vacanţă de zăpadă
Elevii de la cele noua şcoli din Slivilești se întorc azi la ore. Frigul şi zăpada le-a oferit acestora o minivacanţă neaşteptată. Potrivit, Inspectoratului Şcolar Gorj şi elevii de la Samarineşti au stat ieri acasă. La Slivileşti primarul Sorin Bucurescu anunţă că ieri a fost finalizată acţiunea de deszăpezire la cele nouă unităţi de învăţământ, iar de azi elevii se vor reîntoarce la şcoală. Orele pierdute în aceste zile vor fi recuperate pe parcursul anului şcolar a anunţat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj se vor întâlni în perioada imediat următoare cu directorii unităților de învățământ pentru a stabili programul de recuperare a orelor pierdute în localitățile în care s-a luat măsura închiderii temporare a activității. Căderile mari de zăpadă din ultima perioadă au închis și la nivelul județului Gorj mai multe școli, în localitățile Schela, Drăguțești, Slivilești, Samarinești sau Bălănești. ”Vom avea întâlniri cu directorii de școli și urmează ca orele să se recupereze după un program compact. Vom face un inventar la nivelul tuturor unităților de învățământ”, spune Gheorghe Mitescu, inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Gorj. Primarul Sorin Bucurescu a declarat că de azi și elevii de aici vor merge la școală, după ce toate drumurile au fost în sfârșit curățate de zăpadă. ”Toate unitățile de învățământ își vor relua activitatea”, declara ieri Sorin Bucurescu. La școala din Drăguțești nu s-a luat încă o decizie în acest sens, deoarece primarul spune că nu a trecut încă perioada rece, iar situații de acest gen mai pot apărea. ”Așteptăm să treacă perioada rece și abia după aceea vom lua o hotărâre. Probabil vom prelungi programul cu o oră”, afirmă Nicolae Lăscăteu, directorul școlii generale din localitate. La nivelul comunei există un singur microbuz școlar și învață 438 de elevi, din care aproximativ 150 sunt elevi navetiști.
Vizualizări: 127
Distribuie Trimite pe WhatsApp