Organigrama CEO rămâne un mister

Sindicatele din minerit şi energie s-au pus la masa dezbaterilor cu administraţia pentru a discuta pe marginea organigramei propuse pentru Complexul Energetic Oltenia. Nu au fost divulgate funcţii sau nume, însă reprezentanţii sindicatelor au precizat că au unele amendamente şi speră ca ele să fie luate în calcul. Nu s-au divulgat nume sau funcţii, însă, directorul general al SNLO, Daniel Burlan a dat asigurări că organigrama nu este definitivă şi ea poate suferi modificări dacă amendamentele vor fi justificate.

Directorii generali ai celor trei complexuri energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, dar şi directorul SNLO au prezentat organigrama noii entităţi energetice, sindicaliştilor.

Atât directorul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, cât şi cel al Complexului Energetic Rovinari sunt deschişi la discuţii pe marginea amendamentelor sindicatelor. ”Dacă amendamentele sunt în conformitate cu statutul le vom discuta, le vom analiza şi le vom găsi o soluţie”, a precizat Tiberiu Trotea. De asemenea, directorul general al SNLO, Daniel Burlan, a precizat că deocamdată se va expune sindicatelor opinia administraţiei despre noua companie şi care sunt structurile. Sindicatele îşi pot spune punctul de vedere şi în funcţie de asta se vor lua decizii.

Directorii, secreţi

Niciunul dintre cei prezenţi la întâlnire nu a spus nimic despre persoanele care ar putea ocupa funcţii de conducere în cadrul companiei. Directorul SNLO a precizat că acesta este atributul viitoarei conduceri a companiei. Consiliul de Supraveghere a viitoarei companii este cel care va alege directoratul. ”Numirea directorilor este atributul viitoarei conduceri. Consiliul de supraveghere a viitoarei companii va alege directoratul şi conducerea de la subunităţi”. Adrian Marciuc, preşedintele Sindicatului Mine-Energie Jilţ, a mărturisit că a văzut organigrama propusă de administraţie, însă nu erau trecute nume, doar funcţii. Tot el a precizat că deocamdată nu este nimic bătut în cuie. ”Nu s-au discutat nume, conducere. Nu e nimic bătut în cuie. Nu pot să spun nimic concret”, a declarat Marciuc.

Motocu nu vrea director la CEO, Burlan nu ştie

Directorul Complexului energetic Turceni, Marian Motocu, a spus că structura societăţii se aseamănă cu cea actuală. Motocu a precizat că nu este posibil să preia conducerea CEO şi nici nu îşi doreşte acest lucru. ”Nu s-au stabilit posturile de conducere. Nu sunt nominalizate persoane pentru posturile de conducere, doar structura societăţii. Este o structură care se aseamănă cu structura societăţilor actuale, diferă puţin în partea de conducere. Nu este posibil să preiau conducerea CEO. Nu-mi doresc acest lucru, deocamdată”, a conchis Motocu.

Directorul SNLO Daniel Burlan nu se dă înapoi de la postul de director al CEO, însă deocamdată este reţinut. Întrebat dacă există posibilitatea să fie directorul CEO, Burlan a precizat: Nu ştiu! Vorbim!”. Totodată, el a ţinut să precizeze că numirea directorilor este atributul Consiliului de Supraveghere a viitoarei companii. Acest organism va alege directorul şi conducerea de la subunităţi.

CE VOR SINDICATELE

De asemenea, Gheorghe Etăgan, vicepreşedintele FNME  speră că se va ţine cont de părerea sindicatelor şi mai ales de propunerile lor. ”Noi dorim să se formeze o singură sucursală minieră cu subunităţi în cadrul entităţi şi trei sucursale termo. E o organigramă mai simplă, nu stufoasă, nu birocratică şi cred că o să fie şi administraţia de acord cu noi. Am făcut şi noi propuneri. Nu am intrat în detalii”, a precizat Etăgan. ”Sperăm să iasă ceva bun pentru toată lumea”, a spus Adrian Marciuc.

NORMALITATE

Directorul Complexului Energetic Craiova, Constantin Bălăşoiu, cel care este şi coordonatorul proiectului de constituire a Complexului Energetic Oltenia a refuzat să facă declaraţii presei. Cu toate acestea, întrebat despre decizia ca sediul CEO să fie la Turceni, acesta a răspuns din uşă „era normal“.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: