Pandurii, neputincioşi şi cu Rapid

Pandurii ratează una după alta şansele de a se ridica din zona retrogradabilă. Deşi contracandidatele au rezultate la fel de slabe şi nu au reuşit să acumuleze puncte în această etapă, nici pandurii n-au reuşit să facă măcar un egal la Rapid. Un rezultat de egalitate mai dădea totuşi speranţe în perspectiva jocurilor care vor urma cu Poli Timişoara şi Unirea Alba Iulia. Scorul întâlnirii din Giuleşti a fost însă favorabil gazdelor care au reuşit să înscrie cu trei minute înainte de finalul partidei prin Săpunaru.

Deşi jocul celor de la Rapid ar fi permis ca gorjenii să se întoarcă măcar cu un rezultat de egalitate, Pandurii nu au prea contat în atac şi nici rapidiştii nu şi-au dat autogol, aceasta fiind singura posibilitate de a câştiga meciul. Pandurii n-au putut nici măcar să păstreze rezultatul de egalitate arătat pe tabelă la pauză, deşi aproape întreg jocul tabela din Giuleşti a arătat acelaşi scor. Cu Cârţu în tribună, ţintă a ironiilor unor spectatori rapidişti şi cu o linie de fund improvizată, Pandurii au rezistat bine în prima parte a jocului când Rapid s-a jucat cu ocaziile şi parcă nu a vrut deloc să înscrie deşi ocaziile au fost numeroase, Spadacio, Iencsi, Herea şi Săpunaru ratând rând pe rând deschiderea scorului spre disperarea lui Andone şi a celor câteva mii de suporteri pătimaşi din tribune. Pandurii au cerut penalti la Săpunaru, atunci când acesta a pus mâna pe minge în careu dar Teo Crăciunescu nu i-a luat în calcul. Rapidiştii au fost campioni la ratări şi după pauză când Mingote a fost salvatorul gorjenilor, parând mai multe baloane care au trecut cu lejeritate de apărarea din faţa sa. Fernandes, Spadacio şi Răduţă l-au exasperat din nou pe Andone care şi-a trimis întăriri pe teren, chiar şi pe Ilie Iordache, ex-pandurul fiind ridiculizat deseori de foştii colegi şi ironizat de suporterii din tribună care nu văd cu ochi buni venirea sa în Giuleşti.

Urmează meciul cu Poli

Ultimele minute de joc au însemnat căderea echipei din Târgu Jiu, care nu a mai contat practic deloc în atac, iar Săpunaru a pus punct acestei partide prin golul din minutul 87, care a aruncat tribunele în aer şi jucătorii gorjeni la pământ. Conştienţi că au mai irosit o ocazie de a aduce puncte, cei de la Pandurii au părăsit terenul cu capul plecat, fiind din nou certaţi de antrenor la cabine pentru că nu au profitat de acel egal pe care îl aveau cu trei minute înainte de final.

După meci, antrenorul celor de la Rapid s-a arătat mulţumit de repriza a doua a echipei sale, Andone sperând în prinderea unui loc de cupe europene: „A doua repriză a fost mai bună, ne-am creat ocazii şi am reuşit să marcăm. Să zicem că avem şanse teoretice la Europa, dar noi încercăm”. Pentru că Sorin Cârţu a fost suspendat, din partea celor de la Pandurii a vorbit antrenorul secund Florin Bejinaru care a precizat că încă mai sunt şanse matematice de salvare de la retrogradare: „A fost un joc dificil pentru echipa noastră, cu una dintre echipele bune ale primei ligi dar poate altul era rezultatul dacă s-ar fi acordat acel penalti la henţul lui Săpunaru din prima repriză. Dar asta este, mergem mai departe şi încercăm să ne salvăm în următoarele jocuri pentru că şanse de salvare încă mai sunt”.

Jucătorii de la Pandurii au primit liber ieri, după ce au revenit la Târgu Jiu în aceiaşi noapte după meciul cu Rapid, iar de azi îşi vor relua pregătirea pentru jocul cu Poli Timişoara, programat lunea viitoare.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: