Pe lângă Ponta, politica pare o femeie serioasă și cinstită

Ponta mai are puțin și se aliază și cu spălătorii auto și vulcanizări. L-a luat el pe Meleșcanu, la cei 1% ai lui, și-l plimbă prin studiouri TV. L-a luat pe Vadim, autorul nu demult al superbei poezii ”Mr Pîrț și curva popii”, despre Victor Viorel și Daciana, din care spicuiesc o singură strofă: ”Ea, o boarfă răsuflată / El, un jalnic poponar / Ce familie spurcată / Suportăm, ca proştii, iar!”. Vă dați seama cam ce mândrie, ce demnitate, dar și ce disperare să ai ca să te aliezi cu unul care-ți face nevasta curvă, iar de tine zice că ești homosexual? Hai, că nu mă pot abține, vă mai zic o strofă din oda noului prieten politic al lui Ponta: ”El mongol, ea bulbucată / El plagiator şi hoţ / Ea – un sex cît o găleată / Şi el – un rahat cu moţ.” Bun tribunul, n-aveți ce zice, pe pamflet e mai tare decât pe politică externă. Dar ce, credeți că i-a fost de ajuns curvei (și mă refer la curva de Victor, nicidecum la Daciana, care altfel mi-e chiar simpatică)? Nooo! A vrut să ducă jegul și mai departe. S-a aliat și cu domnul Dan, un alt aprig contestatar al său. Și, ca să fie treaba treabă, bomboana pe colivă stau s-o pună ungurii. Iaca aici adunătură politică de votat în fruntea țării: un hoț plagiator și mincinos cronic, un nebun fost pupincurist al lui Ceaușescu, un șantajist de trei lulele cu dinții ce amintesc de o Roșie Montană post-exploatare și niște maghiari atât de curve încât nu doar că nu susțin dreapta din rândurile căreia se pretind, ci sunt în stare să (ceară oamenilor să) voteze chiar împotriva unui minoritar ardelean, ca și ei.

De partea cealaltă, Iohannis deschide gura ca un pește pe uscat, parcă fără să se audă nimic. Când îi văd discursul tărăgănat și sforăitor pe la televiziuni, mă ia cu vertij. După ce că e slab, și-a mai găsit să fie și demn. El nu vrea, dom'le, alianțe cu nimeni. Culmea dracului, îl roagă alții pe el. De exemplu Amariței sau Amariei, dracu' să-l ia, ăla, cel mai prost, care a luat 0,0%, și-a anunțat sprijinul necondiționat pentru Iohannis. S-a scos sasul! Ponta pleacă de la 40% + 6,5% (Tăriceanu) + 4% (domnul Dan) + 4% (Vadim) + 1% (Meleșcanu) + 3% (ungurii), iar Iohannis face exerciții de dicție la televizor; nici măcar în emisiuni, că acolo tot Ponta și Dragnea merg, doar pe la conferințe de presă unde pare să citească de pe niște cartoane triste, nemțești. Neamțul ori are un careu de ași pe mânecă (cu o singură pereche n-ar reuși în veci să surmonteze diferența uriașă), ori pur și simplu nu-și dorește să câștige.

S-o fi gândit și neamțul, în pragmatismul lui, că merită să piardă. Că e mai bine. El rămâne frumos primar într-un oraș mișto și unde e apreciat, iar nouă ne arată cam cum e cu Ponta președinte. Păi, voi știți ce grea e viața la București pentru un om care nu poate sub nici o formă sări de un debit maxim de 10 cuvinte pe minut?!

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: