Pensionară jefuită într-o farmacie din Motru

S-a speriat de moarte când şi-a văzut geanta goală cu bani, deşi ştia că are în ea vreo 3000 de lei pe care cu greu îi strânsese ca să îşi achite din datorii. O pensionară din Motru a trecut prin clipe de groază după ce a descoperit că cineva îi furase banii şi îi mai lăsase în geantă, din greşeală, un singur leu. Femeia era la farmacie, unde venise să ridice medicamentele pentru soţul său. Aici se aflau şi alte persoane şi nu îşi explica în nici un fel cum a fost posibil ca hoţul să îi facă felul, mai ales că în farmacie erau şi camere de supraveghere video. „Aveam nişte bani de acasă şi am mers şi la poştă ca să ridic pensia soţului, după care am mers la farmacie ca să îi cumpăr medicamentele că e bolnav. Trebuia să iau vreo două plase de medicamente şi cred că atunci când am pus cutiile în plase el a umblat la poşetă. Când am băgat mâna să scot banii am mai găsit un singur leu. Am avut că eram în farmacie şi mi-au dat fetele de acolo nişte calmante că altfel cred că la spital ajungeam”, spune păgubita. Poliţiştii au intrat imediat pe fir şi au reuşit să îl prindă pe suspect tocmai la Deva. Individul este originar din acest oraş, prinderea lui fiind posibilă în baza imaginilor furnizate de camerele de supraveghere video. Pe imagini se vede clar cum bărbatul se plimbă prin farmacie vorbind la telefon ca şi cum ar fi preocupat de alte lucruri. De fapt, el îşi alegea victima, la un moment dat apropiindu-se de geanta femeii. Chiar dacă a fost reţinut pentru 24 de ore şi acuzat de furt calificat, suspectul a fost lăsat aseară în libertate, ancheta urmând să continue cu el în aceste condiţii.   

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: