„Pinalti” a băgat spaima în useliştii de la Gorj

Liderii USL de la Gorj par atât de şocaţi de rezultatul alegerilor de la Neamţ, unde PDL a câştigat un colegiu de parlamentar cu 55%, încât cred că numai primarul Gheorghe Ştefan (Pinalti) este vinovat. Călinoiu, Popeangă sau Dian Popescu nu văd nicio hibă în campania electorală a USL sau în calitatea candidaţilor şi pun votul doar pe seama mitei electorale.

Călinoiu spune că Gorjul nu are nevoie de un astfel de personaj ca Pinalti pentru că, în asemenea condiţii, nu ar mai fi nevoie de alegeri. În lipsa unui Ionel Manţog în PDL Gorj şi a unei organizaţii care să critice PSD-ul aşa cum se întâmpla până acum câteva luni, social-democraţii caută un ţap ispăşitor de pe acum pentru un eventual scor sub aşteptările lor în 2012. „Dacă ne dorim să existe câte un Pinalti peste tot în ţara asta, în fiecare judeţ, nu cred că îşi mai au rostul alegerile. Partidul Democrat Liberal a demonstrat că şi-a rezolvat obiectivele electorale cu bani, fără a rezolva însă şi problemele alegătorilor. Asta se întâmplă acolo unde există un Pinalti”, afirmă Călinoiu, preşedinte executiv al PSD Gorj.

Popeangă face matematică

Colegul său de partid, deputatul Popeangă, s-a referit la scorul de la Maramureş, unde USL a câştigat, dar cu puţin peste 40%. Popeangă aducă însă şi procentele ecologiştilor, care au avut drept candidat un fost pesedist, aşa că mai adaugă 20% la capitalul politic al uniunii. Doar că la vot a fost altfel. Cât despre situaţia de la Neamţ, evident tot „Pinalti” e de vină. „La Neamţ s-au mobilizat cu două săptămâni înainte de alegeri pentru că aveau doar 40%. I-au cinstit pe alegători şi au concentrat acolo toate resursele şi instituţiile statului, în timp ce poliţiştii s-au făcut că nu văd nimic. E o lecţie pentru noi, e dovada că nu câştigăm neapărat dacă stăm bine în sondaje”, spune Popeangă.

Dian Popescu: Avem mult de lucru

Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj, crede însă că Gorjul nu a avut niciodată parte de un adevărat „Pinalti”, lucrurile fiind mult diferite aici. „S-au folosit bani mulţi şi în campaniile de la Gorj, dar şi acum mai ales la Neamţ, dar, una peste alta, rezultatul de duminică ne arată cât de importante sunt organizaţiile locale. Acolo unde PDL a avut interesul a mobilizat oamenii şi asta s-a întâmplat şi la noi şi aş reaminti doar voturile de la Turburea şi pentru EBA. La Gorj nu a existat însă un Pinalti niciodată. Noi trebuie să observăm că pentru a câştiga trebuie să facem o echipă pentru că, altfel, vom avea mult de lucru”, spune şeful liberalilor din judeţ.

 „Deocamdată constatăm că echipa de la Neamţ a avut o structură organizatorică foarte bună, iar la Baia Mare am pierdut pentru că resursele lor au fost cu mult peste ale noastre, deşi ei aveau anterior acele sondaje în care spuneau că vor câştiga cu 60%, iar asta nu s-a întâmplat”.

Ion Ruşeţ, preşedinte PDL Gorj

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: