Pîrvulescu: Acordul, o păcăleală. Este posibil să protestăm!

Liderul de sindicat din minerit Dan Pîrvulescu spune că protocolul semnat de sindicaliştii din Univers cu administraţia CE Oltenia este o păcăleală. El spune că documentul nu prevede nişte drepturi clare pentru salariaţi. Liderul a menţionat că azi va avea loc o şedinţă cu circa 50 de sindicalişti şi se va discuta inclusiv despre posibilitatea organizării unui protest pentru a semnala abuzul administraţiei.

Reporter: A fost încheiat un protocol între sindicatele din Univers şi CEO. Cum comentaţi rezultatul negocierii?

Dan Pîrvulescu: Aceasta nu este negociere. Deci dacă ăştia sunt negociatori... sunt adevăraţi lideri. Este exact ce şi-a dorit directorul general Laurenţiu Ciurel. Există o ordonanţă care spune următorul lucru: creşterea câştigului mediu trebuie să fie 60% din creşterea productivităţii. Câştigul mediu e 1% în condiţiile care trebuia o creştere cu măcar de 3,6%, dacă negociau, pentru că aşa e normal, pe lege.

Rep.: Potrivit protocolului se va recupera cota de cărbune de 10 tone.

D.P.: Nu. Cota de cărbune nu era de 10 tone. Noi, minerii, aveam de 15 tone şi cei din complex aveau 12 tone. Din 2000 de lei luăm 6-700. Cei care nu ia în natură o să zică domne, costul tonei e 60 de lei şi atunci nu o să ia decât 600 de lei. Din 2.000 de lei cât este în pachetul de performanţă. Aceşti 600 de lei reprezintă exact ce au pierdut oamenii lunar anul trecut. E abuz în funcţie pentru că pachetul de performanţă este în Contractul de muncă semnat de părţile semnatare. Nu a semnat doar Univers, ci şi alte federaţii. Asta e un abuz.

Rep.: Sunt şi salariaţi care poate nu au văzut acest protocol, nu ştiu ce conţine el de fapt şi se bucură pentru cota de cărbune.

D.P.: Da, sigur sunt. Dar oamenii nu sunt informaţi corect, sunt manipulaţi cu tot felul de ziare care vin cu sutele la unităţi. Ceea ce mă îngrijorează este că după această negociere, cum o numesc ei, se va trece la o rectificare pe minus a cheltuielilor cu munca vie. O să vedeţi. Sigur va duce la o rectificare în noiembrie-decembrie a cheltuielilor de natură salarială.

Rep.: Dacă există acest acord atunci nu se va mai negocia un act adiţional?

D.P.: Pe legislaţie e obligatorie. Dar se folosesc de partidul unic în Gorj care probabil are în subordine ITM Gorj. Cu toate că am trimis mai multe adrese la ITM să solicităm începerea negocierilor ştiţi şi dvs. ce răspunsuri dau.

Rep.: Ce veţi face în continuare?

D.P.: Noi ne vom adresa Inspecţiei Muncii şi chiar vom face plângeri penale împotriva administraţiei pentru nerespectarea legii. Ceea ce au încheiat ei este la limita legii. Probabil că se bazează pe articolul 153 din legea dialogului social însă nu este tocmai respectat, este un fel de struţo-cămilă. Noi vom avea o conferinţă a USMO la Rovinari şi vom lua nişte decizii, ne gândim inclusiv să demonstrăm. Asta trebuie să facă un sindicat, nu să facă ce spune administraţia.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: