Ponta, pas cu pas spre inevitabila demisie

Victor Ponta trage de timp pentru că încă îl mai mint colegii de partid că sunt solidari cu el, că nu au mai văzut aşa lider şi aşa guvernare, că uniţi vor fi puternici etc. În realitate, puţinii lideri PSD care nu au fost răpuşi de DNA se regrupează pentru a prelua conducerea partidului. Vizibil este doar Liviu Dragnea, care are o largă susţinere, în ciuda condamnării cu suspendare din dosarul Referendumul. Un dosar care în propriul partid îl face mai simpatic, nu mai hulit. Din postura de exclus se agită şi europarlamentarul Cătălin Ivan, cu şanse ceva mai mici dacă nu se aliază cu nimeni. Să nu uităm că l-a luat consilier la Bruxelles pe Mihnea, fiului cel mic al lui Adrian Năstase, ceea ce ar putea să îi asigure o felie de partid la un eventual congres. Iar Rovana Plumb, şefa de rezervă a lui Ponta, este creaţia politică a lui Adrian Năastase.

Nici Iliescu nu a pierdut prilejul de a-i da două palme lui Ponta, reproşându-i că se joacă de-a suspendarea. Iar Iliescu are gaşca lui în partid, începând cu Corina Creţu şi Ecaterina Andronescu, două piese importante în angrenajul politic al PSD. Valeriu Zgonea, preşedintele pesedist al Camerei Deputaţilor, are o relaţie indecent de bună cu şeful operativ al SRI, Coldea, al cărui duşman declarat e Ponta. Şi mai sunt destui pesedişti controlaţi de băieţii din servicii, de la Georgian Pop până la Sebi Ghiţă.

Nicio grupare nu este azi suficient de puternică şi de bine închegată pentru a-i lua locul lui Ponta. Dar închegarea se va produce cu viteză în zilele şi săptămânile ce urmează, pentru că nimeni nu mai crede că pe Ponta îl prinde luna septembrie la guvern sau la partid. Viaţa lui politică a fost prelungită oarecum de faptul că e vară, că mai e lumea bună plecată prin concedii. La televizor încă mai vedem declaraţii de susţinere a lui Ponta. Pe care numai Ponta le mai crede, că dacă ar vedea realitatea din jurul lui, şi-ar da demisia nu mâine, ci ieri.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: