Porumbel: “Pedeliştii nu m-au ofertat”

Social democratul Gheorghe Porumbel figurează pe listele sondajelor ce vor efectuate de către PNL şi PDL pentru Primăria Novaci. Deşi se aşteaptă să-i doboare pe mulţi dintre contracandidaţii săi, spune că nu s-a gândit la varianta de a reprezenta PDL-ul în alegeri. Porumbel crede că este sondat de pedelişti doar pentru a se vedea care sunt şansele reprezentanţilor acestui partid în raport cu el. “Am fost şocat când am aflat că sunt inclus într-un sondaj urzit de PDL. Nu cred că m-au inclus în sondaj pentru a mă convinge să trec la ei întrucât nu am avut nici o discuţie în acest sens cu reprezentanţii acestui partid. PDL-ul are deja nişte orientări şi mizează pe oamenii săi. Cred că mă sondează pentru a vedea care sunt şansele candidaţilor lor în raport cu mine”, a declarat Gheorghe Porumbel. Acesta a mai precizat că va candida la Primăria Novaci chiar şi împotriva voinţei USL-ului. “Sunt membru PSD din 1990, însă în condiţiile în care USL-ul nu mă va vrea voi candida la Primăria Novaci ca independent. Nu este o ambiţie a mea ci consider că pot fi util pentru novăceni. Am lucrat în primărie 10 ani şi ştiu cum stau lucrurile în administraţia publică”, a menţionat Porumbel.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: