PPDD se desparte de PSD şi recheamă parlamentarii plecaţi

Grupul parlamentar al PPDD are de ieri un nou lider în persoana lui Daniel Fenechiu, prima măsură luată de acesta, împreună cu colegii săi, fiind acela de a denunța acordul de colaborare cu PSD și de a-i rechema pe deputații și senatorii care au părăsit formațiunea politică în ultimele luni. Ruperea acordului a fost motivată prin faptul că protocolul nu a adus schimbări benefice pentru români, PPDD constatând că după patru luni de „guvernare” că nici un proiect de lege de-al său nu a trecut cu sprijinul parlamentarilor PSD.

Doar șefa partidului, Simona Man, a devenit secretar de stat în cabinetul Ponta, iar la Gorj filiala a obținut un post de vicepreședinte în Consiliul Județean, pierzând, în schimb, un deputat, pe Nicoleta Mocioi, care a fost dată afară în vară după ce s-a manifestat vădit împotriva unei colaborări cu PSD. Din partid au plecat însă mai mulți parlamentari, iar acum Fenechiu i-ar dori înapoi, Nicoleta Mocioi spunând că ea nu se mai întoarce în locul din care a fost dată afară, de menționat fiind că la vremea în care s-a luat decizia de „executare” a sa nimeni de la București nu i-a sărit în ajutor. În această toamnă Mocioi s-a înscris în PDL și l-a susținut pe Klaus Iohannis în cursa prezidențială, ea menționând că rămâne alături de liberali pe mai departe.

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: