Prefectul Florescu știe cine va deconta politic scandalul de la Motru

Ciprian Florescu, prefect de Gorj din primăvara acestui an, știe deja ce vrea să lase în urmă. Rezolvarea problemelor de fond funciar, o relație mai bună a instituției cu cetățeanul și primari mulțumiți de relația cu prefectura. Florescu a vorbit într-un interviu la Radio Accent despre situația unor primării în care nu există colaborare între primar și consiliul local.

Reporter: Sunteți de câteva luni prefect, ce ați reușit să faceți?

Ciprian Florescu: Mi-am propus reducerea termenelor în soluționarea problemelor, indiferent de natura lor. Nimeni nu este dispus să aștepte pentru rezolvarea unei probleme. În România ești tentat, dacă o problemă are termen de soluționare 30 de zile, să o lași pe final, să rezolvi alte probleme între timp. Eu vreau ca nevoile cetățenilor să fie respectate și soluționate cât mai repede. Nu este ușor, pentru că există și obstacole obiective. Dar, există voință din partea funcționarilor. Cred că vom ajunge spre sfârșitul acestui an să vorbim despre o funcționare eficientă a aparatului nostru de lucru, la fel și la serviciile deconcentrate.

Reporter: Care este cea mai grea problemă pe care o aveți de rezolvat?

C.F.: M-am lovit de probleme noi pentru mine, legate de fondul funciar. Am avut neplăcuta surpriză să constat că Gorjul nu stă deloc bine. Oamenii vor să-și ia pământul înapoi, iar noi suntem la douăzeci și mulți ani de la Revoluție și problema nu este rezolvată. Am ascultat opinia specialiștilor, pentru că eu nu eram și nici nu voi deveni un specialist de fond funciar. Am încercat să adun cât mai des la o masă comună pe toți cei implicați, să găsim pe moment o variantă de soluționare. Sunt dezbateri care durează și două ore. Acum câteva săptămâni am luat specialiștii de aici și am mers la București, la ANRP, la alte instituții, pentru că una este să purtăm o corespondență, alta să discutăm față în față. Sunt însă interpretări diferite pe același paragraf de lege.

Reporter: Înțeleg că dictonul „unde-i lege, nu-i tocmeală” nu se aplică.

C.F.: Ești pus uneori în situația de a nu mai ști cine are dreptate și ce este de făcut. Am încercat să-i fac și pe cetățeni să înțeleagă că degeaba mai vin la Instituția Prefectului după ce au pierdut definitiv și irevocabil în instanță. Oamenii sunt supărați, unii au dreptate, alții nu. Nu ai ce să faci în fața unei sentințe.

Reporter: Cum colaborați cu primarii? Cum vedeți conflictul de la Primăria Motru?

C.F.: Nu cred că se poate plânge vreun primar de o relație defectuoasă cu prefectul. Stau de vorbă cu toți, încerc să-i ajut. Sunt trei spețe de discutat, Turceni, Albeni și Motru. Avem la Turceni primar de o culoare politică și consiliul local de alta. La început au fost probleme. Primarul Cristina Cilibiu, prin comunicare, a reușit să aibă o colaborare cu consiliul local. Turceniul funcționează. La Albeni, un primar tânăr, care vrea să facă multe, are o relație frântă cu consiliul local. Nu există dialog acolo. Am fost să văd cum decurge o ședință de consiliu local. Am fost îngrozit. Nu poți tu, consilier, să votezi sub presiunea a zeci de cetățeni care stau cu pumnul ridicat. Ședințele sunt publice, dar nu trebuie să ajungi să spus că îi urăști pe consilieri și că nu vor mai ieși din sală dacă nu votează cum vor ei. Nu am găsit încă soluții acolo, deși am încercat să fac conciliere. Rar mi s-a întâmplat în cariera mea să nu pot să fac un dialog între două părți. La Motru, sunt două primării, una a primarului ales, una a consiliului ales. Primul lucru, i-am invitat la mine pe primar, pe viceprimar și pe secretar. Am avut discuții detaliate. Concluzia este că, dacă nu există dialog, nu există colaborare. Votul etalează dorința unei comunități. Dacă oamenii au ales un primar de o culoare și un consiliu de altă culoare, părțile sunt obligate să colaboreze. Sper ca trecerea timpului să le dea suficientă înțelepciune și o doză de echilibru, altfel, un an s-a dus, mai sunt trei și vor deconta cu toții.

Reporter: Să sperăm că nu va fi așa cazul și la Primăria Târgu Jiu, unde noul primar are altă culoare politică decât consiliul.

C.F.: Dacă și primarul, și consilierii vor să facă ceva pentru oamenii care i-au ales, nu vor fi probleme.

Vizualizări: 4,486

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: