Primarii acuză IPJ că vrea să vândă posturile de poliție rurale

Mai mulți primari din județul Gorj fac în prezent demersuri pentru a prelua prin protocol fostele sedii ale posturilor comunale de poliție. Aceștia acuză Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Gorj că ar vrea să vândă aceste sedii în loc să le predea primarilor spre folosință. În Gorj sunt 50 de comune unde posturile rurale de poliție au fost desființate, iar sediile au rămas goale. Primarii au cerut ministrului Gabriel Berca să intervină în această situație.

Inspectoratul Județean de Poliție Gorj a reorganizat la începutul anului trecut posturile rurale desființând în felul acesta 50 de posturi comunale iar localitățile respective le-a arondat către secțiile rurale. Au fost create 11 secții rurale iar restul sediilor de poliție au rămas ale nimănui. De curând însă, IPJ Gorj a făcut demersurile legale pentru a deveni proprietarul acestor locații, lucru ce îi nemulțumește pe primarii care spun că IPJ va vinde spațiile respective. ”Poliția Județeană a intabulat sediul de la Bustuchin și vrea să-l scoată la vânzare. Eu unul nu sunt de acord cu așa ceva. Noi am fost arondați la Târgu Cărbunești și am în comună un singur polițist care nici nu face față. Sediul este bunicel, are două camere și curte. Nu sunt de acord să se vândă pentru că aparține comunei”, a declarat Ion Ciocea, primarul din Bustuchin.

Nu toţi primarii sunt împotrivă

Nu de aceeaşi părere este colegul Aristide Şerbănescu. În comuna Schela, primarul spune că sediul în care funcționa poliția a fost construit de oamenii din comună prin muncă voluntară. Nu se va opune însă ca IPJ-ul să vândă sediul. Spune că în felul acesta i-ar mai veni ceva bani la primărie. ”Știu că s-au făcut ceva demersuri să obțină actele ca să devină proprietari. Dacă sunt proprietari pot să facă ce vor cu el. Clădirea respectivă a fost făcute cu muncă voluntară de oamenii din comună, este la 400 metri de primărie. Poate fi transformată cu ușurință în locuință că are vrea trei camere. Să o vândă că cine o va cumpăra va mai plăti și taxe și impozite pe la primărie”, a declarat Aristide Șerbănescu, primarul din Schela. Comuna Schela a fost arondată secției de poliție de la Bumbești Jiu.

Intervenții la ministrul Berca

Primarul Ciocea spune că problema a fost pusă pe tapet și la întâlnirea Asociației Comunelor din România, în prezența ministrului MAI Gabriel Berca. ”I-am spus domnului ministru nemulțumirea și ne-a promis că se va da o lege prin care să permită primăriilor să preia prin protocol aceste sedii de la inspectoratele județene de poliție”, a precizat Ion Ciocea.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: