Primarii incompatibili protestează la guvern

Aproximativ 1.200 de primari se află în situaţie de incompatibilitate, pentru că au condus societăţile de servicii publice. Statistica a fost realizată de Asociaţia Comunelor din ţară, care a stabilit că 80% dintre primari sunt de la USL. Gorjul nu are deocamdată primari declaraţi incompatibili de ANI pentru că au lucrat în serviciile publice, cei depistaţi până acum fiind în neregulă din punct de vedere al afacerilor private. Interesant este că Agenţia de Integritate a găsit până acum în jur de 100 de cazuri, din cele 1.200 clamate de asociaţia primarilor.

Vicepremierul Liviu Dragnea a propus schimbarea Legii incompatibilităţilor, astfel încât primarii să poată face parte din conducerea societăţilor de apă-canal, salubritate sau alte servicii publice de stat. Ministerul Justiţiei a dat însă aviz negativ, spre furia primarilor PSD.

Potrivit Asociaţiei Comunelor, 80% dintre primarii incompatibilii sunt de la USL, iar 658 sunt incompatibili din cauza prezenţei în societăţile de Apă şi Canal. În pofida avizului negativ dat de Ministerul Justiţiei pentru modificarea legii 161/2003 care reglementează situaţia incompatibililor, vicepremierul Liviu Dragnea a înaintat Ministerului Justiţiei o nouă formă a actului normativ.

Reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România vor veni la Guvern pe 20 august să protesteze pentru modificarea legii. În primă fază, sub forma unei delegaţii care să prezinte premierului şi ministrului Justiţiei un Protest semnat de 2.800 de primari. Primarii USL nu exclud însă proteste de stradă, dacă Guvernul nu va ţine cont de problemele aleşilor locali. Dacă cifra avansată de Asociaţia comunelor este una corectă, guvernul s-au putea vedea pus în situaţia de a organiza alegeri locale în jumătate din localităţile ţării.

ANI a anunţat că până în prezent a găsit incompatibili aproximativ 100 de primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene, dar verificările sunt în curs de desfăşurare.

Radu Mazăre, atac dur la ministrul Justiţiei

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat pentru gândul.info că legea este proastă şi că cei de la Ministerului Justiţiei au fost „nişte căcăcioşi” pentru că au dat aviz negativ actului normativ, avansat de vicepremierul Dragnea, pentru modificarea legii 161/2003. „Pe mine m-a verificat ANI dacă am casă în Brazilia. Nu mi-au spus până acum dacă au găsit ceva, pentru că răspunsul este negativ. E proastă legea 161/2003. Nişte căcăcioşi ăia de la Ministerul Justiţiei, le este frică. Nu ştiu cine a vizat, dar sunt nişte căcăcioşi, în sensul de fricoşi. Lucrurile trebuie să fie de bun simţ în general în viaţă lucrurile trebuie să fie de bun simţ. Dacă un primar reprezintă Consiliul Local conform legii în faţa terţilor atunci e normal şi firesc ca acel primar să reprezinte comunitate şi în cadrul societăţii de Apă, Canal. Nu le poate reprezentat un şofer”, a declarat pentru Gândul Radu Mazăre.

În calitate de preşedinte al PSD Constanţa, Mazăre a spus că va ridica problema la viitorul Comitet Executiv al PSD. „Eu nu sunt prim-ministru, dar trebuie să tranşăm problema la partid, în Comitetul Executiv. O să propun modificarea legii. Dacă eram prim-ministru luam o decizie. Dacă eram premier şi îmi dădea ministerul Justiţiei în cazul acesta aviz negativ îl schimbam pe cel care dădea avizul. Ce e aşa complicat?”, a spus pentru ziarul Gândul Mazăre.

MODIFICARE

Aleşii locali vor să modifice articolul 87, litera f din legea 161/2003 pentru a li se permite accesul în AGA ale societăţilor comerciale aflate în subordinea instituţiilor pe care le conduc. Totodată, prin modificarea legii ei vor să scape de procesele cu ANI, care a constatat starea de incompatibilitate a aleşilor prezenţi în aceste AGA.

Vizualizări: 182

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: