Primarii, nemulţumiţi de virarea ajutoarelor prin poştă

Primarii gorjeni consideră că au avut foarte mult de pierdut anul acesta din cauza faptului că venitul minim garantat a fost distribuit beneficiarilor prin poştă şi nu prin casieria primăriilor. Mulţi spun că înainte le mai puteau opri oamenilor măcar o parte din impozite, acum însă abia mai trec pe la primărie.

Primarii localităţilor gorjene au începând de anul acesta o nouă nemulţumire legată de distribuirea ajutoarelor sociale de către guvern. Primarii spun că forma de distribuire anterioară lui 2011 era benefică în sensul că în felul acela îi mai puteau constrânge pe oameni să-şi mai plătească din dări. „Partea asta cu venitul minim garantat prin poştă are şi părţi bune, dar mai multe proaste. E adevărat că acum nu mai este aglomeraţie la primărie dar pe de altă parte când veneau să-şi ia banii mai stăteam de vorbă cu ei şi îi mai convingeam să-şi mai plătească măcar puţin din impozit. Acum nici nu-i mai prinzi pe la primărie. Le vin banii acasă prin poştă”, a declarat Victor Geogia, primar la Bengeşti Ciocadia. Alţi primari spun că au avut de pierdut prin prisma faptului că foarte puţini din beneficiari s-au mai prezentat la muncă în folosul comunităţii. Primăriţa comunei Berleşti, Maria Dumitraşcu, spune că foarte mulţi din beneficiarii din comună şi-au luat gândul de la muncă doar pentru faptul că banii nu mai vin prin primărie. „În felul acesta îi mai puteam constrânge şi noi să vină să-şi facă orele în folosul comunităţii. Acum abia dacă mai dăm de ei pentru că mizează pe faptul că le vin banii prin poştă şi nu mai au treabă cu primăria. Nu mi se pare corect, cât ai fi de sărac, să primeşti nişte bani fără să prestezi nimic în schimb”, a declarat Maria Dumitraşcu.

Chiar dacă începând cu 2011, beneficiarii venitului minim garantat îşi primesc plăţile prin poştă, ei sunt obligaţi să-şi facă orele de muncă în folosul comunităţii, primarii având obligaţia de a transmite lunar pontajul fiecăruia Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Gorj. 

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: