Primăriile, îngropate în datorii către firme private

Roşia de Amaradia, Săuleşti, Prigoria, Vladimir, Urdari şi Padeş sunt doar câteva din localităţile gorjene unde în acest an nu va mai demara niciun proiect nou. Datoriile mari pe care le înregistrează către constructori sau pentru plata utilităţilor îi împiedică pe primari să facă noi investiţii. Nici nu au repartizat bine bugetul că mulţi primari deja aşteaptă rectificări.

Primăria Roşia de Amaradia avea la sfârşitul anului câteva miliarde de lei vechi datorie către constructori şi pentru utilităţi. A primit un sprijin financiar de la Guvern, dar tot nu a reuşit să-şi achite datoriile. Dacă până acum, la început de an, primarii puneau bazele unor noi investiţii, în 2011 autorităţile locale încearcă doar să găsească soluţii pentru a-şi achita debitele către terţi.

Liviu Cotojman, primarul comunei, a spus că datoria cea mai mare, de nouă miliarde de lei vechi, este pentru firma care a realizat zidul de sprijin care a adus stabilitate centrului civic. „Mai avem şi datorii mici, de 70 de milioane, pentru alte proiecte. La utilităţi nu avem datorii”, a mai precizat Cotojman.

Primarul din Padeş susţine că primăria are datorii de 1,5 miliarde de lei vechi către diverşi furnizori, dar alte multe miliarde pentru proiecte. „Pentru curent, pentru lemne la şcoli, pentru diverse materiale, avem cam un miliard şi jumătate datorie. Dar şi datorii pe proiecte, datorii de miliarde. Ne mai trebuie 15 miliarde doar pentru alimentarea cu apă, proiect început şi nefinanţat. Pentru grupul social de la şcoala din Motru Sec ne mai trebuie 700-800 de milioane. Mai avem o extindere la primărie, pentru arhivă, unde ne mai trebuie 500 de milioane”, a spus şeful din Padeş, Viorel Nicolescu.

Reducerile de salarii se vor regăsi în investiţii

La Urdari, datoriile depăşesc 2,5 miliarde de lei vechi pentru realizarea utilităţilor la sala de sport: apă, curent, canal şi sistematizare pe verticală. Mai este o grădiniţă în lucru, pentru care mai este nevoie de 700 de milioane, a spus primarul.

Primarul din Săuleşti spune că nu prea are datorii, decât 5,8 miliarde către societatea care a concesionat distribuţia de gaze naturale. „Pe partea de cofinanţare am avut 8,7 miliarde partea noastră, am dat trei, nu ştiu dacă reuşim să plătim anul acesta diferenţa, că aţi văzut câţi bani ne-au dat cei de la Consiliul Judeţean”, a explicat primarul Drăghici.

Maria Dumitraşcu, primarul din Berleşti, speră că guvernul va da anul acesta mai mulţi bani pentru investiţii, din economiile făcute din reducerea salariilor în sistemul bugetar: „Noi avem 19 miliarde datorie pentru alimentarea cu apă care este realizată în proporţie de 80%, dar neplătită, şi 13 miliarde pentru poduri, care la fel sunt terminate, dar constructorul aşteaptă banii. Mai avem 4,5 miliarde după o modernizare de drum din 2007. Nu mai putem angaja noi lucrări. Speranţa moare ultima, după măsurile astea care s-au luat în sistemul bugetar“.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: