Primarul Bucurescu, citat la Biroul de Investigaţii Criminale

Primarul comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu, este aşteptat la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ în data de 17 septembrie. Bucurescu spune că, în ultima perioadă, primeşte foarte des citaţii din partea Inspectoratului de Poliţie, însă până acum nu a mai avut nici o problemă la acest birou.

Bucurescu susţine că nu cunoaşte motivul pentru care a fost citat în calitate de învinuit. “Nu am nici cea mai mică idee în legătură cu motivul pentru care am fost chemat, în calitate de învinuit, la Serviciul de Investigaţii Criminale. În ultima perioadă am mai primit citaţii de la IPJ, dar nu de acest gen. Mă gândesc că poate am discutat ceva în campania electorală”, a declarat Sorin Bucurescu. Primarul comunei Slivileşti nu exclude nici posibilitatea de a fi arestat preventiv, la începutul săptămânii viitoare. “Din informaţiile pe care le am e posibil să mă aresteze preventiv. Nu mă tem, pentru că mai mult de 24 de ore nu pot fi reţinut întrucât există apoi instanţa de judecată”, a mai precizat Sorin Bucurescu.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: