Primarul Bucurescu îşi va serba ziua de naştere lipind afişe electorale

Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti, îşi va amâna petrecerile programate de Paşti şi de ziua de naştere până după alegeri. Ba mai mult, va profita de zilele sărbătorilor legale pentru a face propagandă electorală. În noaptea de Înviere, edilul local va lua lumină de la biserica din satul Cojmăneşti. Deşi respectă preoţii şi lăcaşurile de cult, nu a reuşit să ţină post niciodată. Luna viitoare, în prima zi de campanie electorală, primarul împlineşte vârsta de 39 de ani şi spune că îşi va serba ziua lipind afişe.

Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti, nu îşi va petrece de sărbătorile de Paşti ca în anii trecuţi. Deşi va fi alături de familie şi de prieteni, nu va mai organiza chefuri şi va profita de zilele libere pentru a-şi face propagandă. “Anul acesta este un pic mai dificil pentru primari. Sărbătorile de Paşti nu vor mai avea farmecul din anii trecuţi. Cred că fiecare primar va profita de zilele libere pentru a-şi face mai multă campanie decât pentru a petrece”, a declarat Sorin Bucurescu. În noaptea de Înviere, edilul local va lua lumină de la biserica din satul Cojmăneşti, locul natal. Primarul spune că respectă preoţii şi lăcaşurile de cult, însă nu a ţinut post niciodată. “Respect preoţii şi biserica, dar nu sunt de acord cu toate practicile lor. Deşi la mine în familie soţia şi mama mea ţin post, eu nu am ţinut post niciodată. Nu am avut pretenţii la mâncare nici când. Dacă într-o zi de luni, în casă se găteşte fasole asta mănânc, iar dacă miercuri se pregăteşte mâncare cu carne nu ţin cont că e zi de post. Am credinţa mea în Dumnezeu, dar asta nu înseamnă că trebuie să apuc calea bisericilor”, a mai precizat primarul comunei Slivileşti.

Va chefui după alegeri

Sorin Bucurescu va împlini vârsta de 39 de ani în data de 10 mai, prima zi de campanie electorală. Din cauza acestei coincidenţe, edilul local spune că îşi va petrece ziua de naştere lipind afişe. “Chefurile programate de Paşti şi de ziua mea de naştere vor avea loc după alegeri. Probabil, atunci lucrurile se vor mai aşeza. În acest an ziua mea de naştere este chiar în prima zi de campanie electorală şi ca atare mi-o voi petrece-o lipind afişe”, a declarat Bucurescu. Chiar dacă, în această perioadă, va renunţa la petreceri edilul local spune că va fi alături de familie şi prietenii săi. “Îmi doresc să fiu sănătos atât eu cât şi familia mea şi, de asemenea, să am foarte mulţi prieteni. De regulă, ştiu că pot conta pe majoritatea prietenilor mei. Cele mai vechi prietenii le am cu foştii colegi de şcoală din satul natal”, a precizat primarul comunei Slivileşti.  

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: