Procesul lui Rămescu-Bucurescu prinde toamna

Sentința în dosarul în care primarul din Slivilești, Sorin Bucurescu, dar și afaceristul Mihai Rămescu sunt judecați pentru infracțiuni de corupție nu va mai fi pronunțată vara aceasta, ci tocmai la toamnă. Avocații inculpaților au fost cei care au cerut o amânare în dosar și, pe fondul venirii vacanței judecătorești, următorul termen în proces a fost stabilit pentru sfârșitul lunii august, devenind evident că o sentință va fi pronunțată în toamnă, majoritatea etapelor din procesul ce are loc la Judecătoria Târgu Jiu fiind parcurse până în acest moment.

Sorin Bucurescu și-ar fi dorit un verdict al instanței cât mai repede, el considerându-se nevinovat și dorind să își clarifice situația juridică în cel mai scurt timp întrucât orice amânare în dosar este în defavoarea sa, el intenționând, probabil, să intre în lupta electorală de anul viitor pentru un nou mandat. Recent edilul a scăpat și de problemele pe care le avea cu Agenția Națională de Integritate, motiv numai bun să aștepte cu interes și mai mare decizia în dosarul în care este acuzat că ar fi eliberat o autorizație de demolare pentru o clădire care nu avea, de fapt, autorizația de construcție și care, legal, nu exista.

Alături de el mai este judecată o angajată a Primăriei Slivilești, dar și soția lui Mihai Rămescu, în acest dosar toți cei patru inculpați fiind reținuți pentru câte 24 de ore de procurorul de caz. Cei doi soți sunt acuzați că ar fi primit de la fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia despăgubiri de 680.000 de lei pentru o construcție pe care au ridicat-o doar după ce au aflat că zona Știucani urma să fie afectată de lucrările miniere.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: