Program de 12 ore pentru mineri, din iunie

Minerii de la Jilţ nu vor trece, deocamdată, la program de 12 ore. Sindicaliştii din zona Jilţ au participat ieri la o discuţie cu directorul general al companiei, Laurenţiu Ciurel, pe tema modificării programului de lucru. Preşedintele de onoare al Sindicatului Mine-Jilţ Turceni, Ion Ruşeţ, a declarat că discuţiile au fost amânate cu o lună. Acesta nu a dat mai multe detalii despre motivele care au dus la amânarea discuţiilor sau care este poziţia sindicatelor din zonă. „S-a amânat discuţia până după 5 mai, după concediul de Paşti. Au fost la discuţii liderii din zona Jilţ, dar dacă s-a decis amânarea vă daţi seama că alte comentarii nu mai pot să fac“, a declarat Ruşeţ. Administraţia intenţionează să modifice programul de lucru la mai multe cariere, prima propunere de acest gen făcându-se anul trecut, dar din cauza opoziţiei minerilor s-a renunţat la subiect. Mai multe surse spun că programul va fi implementat la 1 iunie. (M.B.)

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: