Programări pentru ridicarea alimentele de la UE. Află de aici când trebuie să mergi!

Tone de alimente de la Uniunea Europeană au ajuns la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu pentru cei peste 5.300 de beneficiari. Cei care trebuie să primească aceste ajutoare alimentare trebuie să se grăbească să le ridice pentru că în lunile decembrie –ianuarie acestea vor expira. Mai mult decât atât, beneficiarii sunt programaţi pe zile pentru a se evita aglomeraţiile.

În Târgu-Jiu sunt peste 5.300 de persoane care beneficiază de ajutoarele venite de la Uniunea Europeană. Acestea se distribuie pe baza unor tabele şi primesc alimente europene pensionarii cu pensii mai mici de 400 de lei, persoanele cu handicap gradul 1 şi 2, cei care primesc ajutor social şi şomerii. Alimentele se distribuie zilnic între orele 8 -16 şi pentru a se evita aglomeraţiile beneficiarii au fost programaţi pe zile. “În fiecare zi de luni îşi pot ridica alimentele persoanele cu handicapat şi cei care primesc ajutor social, marţi şi miercuri pensionarii, iar joi şi vineri şomerii. Alimentele se ridică doar de beneficiari sau cu procură de alte persoane. Trebuie să aibă asupra lor şomerii, copie după carnetul de şomaj cu ultima viză. pensionarii, copie după cuponul de pensie, iar persoanele cu handicap, copie după certificate. Toţi au nevoie de actul de identitate”, a spus Teodora Ciobanu, director Direcţia de Asistenţă Socială.

Directoarea a mai explicat faptul că alimentele vin în tranşe. “Alimentele vin în tranşe, cam pentru aproximativ 1.300 de persoane. În prezent avem în depozit 20 de tone de făină, 14 tone de mălai, 12 tone de orez, 1,5 tone de biscuiţi, 2 tone de lapte praf şi 2,7 tone de paste făinoase. Fiecare beneficiar primeşte 10 kilograme de mălai, 15 de făină, 2 de paste făinoase, adică 5 pungi, 9 de orez, 1,5 de lapte praf şi 11 pachete de biscuiţi”, spune Teodora Ciobanu

TERMEN

Toţi beneficiarii primesc aceleaşi cantităţi de alimente şi ar fi indicat să meargă să le ridice dacă vor să se folosească de ele pentru că termele de valabilitatea expiră în lunile decembrie şi ianuarie.

LISTE

Anul trecut pe lângă cei 5.300 de beneficiari s-au făcut şi liste suplimentare şi au mai primit ajutoare europene încă 2.000 de târgujieni.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: