PROMISIUNE: Podul de la Albeni, finalizat până în decembrie

Autorităţile locale de la Albeni au primit asigurări că podul rupt de viitură va deveni funcţional până în luna decembrie. Primarul Dumitru Cornea Victora crede că acest lucru se poate realiza întrucât în momentul de faţă se lucrează până seara târziu. După ce s-au ridicat cele două capete ale podului până la nivelul solului, zilele trecute a fost adus unul dintre utilajele de forare pentru picioarele podului. De aproximativ două săptămâni s-a reluat furnizarea utilităţilor, iar elevii au revenit la programul normal.

Lucrările de amenajare a podului de la Albeni sunt în grafic. Constructorii lucrează până seara târziu, iar autorităţile cred că sunt şanse ca podul să devină funcţional până în luna decembrie. „Avem promisiuni din partea Consiliului Judeţean că podul va fi gata până în decembrie. Este posibil să fie finalizat pentru că se lucrează până seara târziu. S-au ridicat deja, până la nivelul solului, cele două capete de pod. De asemenea, a fost adus unul dintre utilajele de forare, iar în zilele următoare va începe forarea celor trei picioare ale podului”, a declarat Dumitru Cornea Victora, primarul comunei Albeni. De aproximativ două săptămâni s-a reluat şi furnizarea utilităţilor. „S-a dat drumul la gaze şi la apă. Conductele au fost amplasate provizoriu, urmând ca după ridicarea podului să fie amplasate definitiv”, a mai precizat primarul Dumitru Cornea Victora.

S-a revenit la programul normal al elevilor

Dacă până în urmă cu o săptămână elevii din Albeni începeau programul la ora 9.00, în momentul de faţă aceştia încep orele la 8.00. După ce primăria a primit un al doilea microbuz şcolar, elevii nu mai sunt nevoiţi să se trezească la ora 5.00 pentru a ajunge la şcoală. „Până acum câteva zile, elevii începeau programul la ora 9.00, deşi majoritatea se trezea la ora 5.00. Avem aproximativ 100 de elevi navetişti, iar microbuzul şcolar trebuia să facă mai multe curse. Am introdus cel de-al doilea microbuz şcolar, pe care l-am primit de la Guvern, iar acum elevii încep la ora 8.00. Am preluat un şofer de la o societate de transport, prin contract de prestări servicii. Cele două microbuze circulă tot pe ruta ocolitoare Bengeşti Ciocadia”, a declarat Dumitru Cornea Victora.

Primarul comunei Albeni spune că în cazul în care promisiunile nu se vor respecta, programul elevilor va suferi din nou modificări pe timpul iernii. „Există înţelegere atât din partea elevilor, cât şi din partea părinţilor. Pentru a se încadra în program unii dintre copii se trezesc şi acum la ora 6.00 pentru că la ora 6.50 pleacă primul transport. Este un program greoi pentru copii. Când se va finaliza podul se vor scurta timpul şi distanţa până la şcoală. Sperăm că promisiunile pe care le-am primit se vor respecta, pentru că în caz contrar programul elevilor va suferi din nou modificări pe timpul iernii”, a menţionat primarul de la Albeni.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: