Radu Miruță, despre o posibilă alianță PNL – USR, la Gorj

Liderul USR Gorj exclude orice alianță până nu va afla dacă primarii vor putea fi aleși din două tururi. În cazul în care lucrurile nu se vor schimba, Radu Miruță ar sta la discuții cu PNL, însă ar susține doar anumiți candidați liberali. Partidul a primit liber de la ‚centru” să susțină chiar și candidați independenți. Miruță a adăugat, la Radio Infinit, că partidul său nu va face în niciun caz vreo înțelegere cu PSD.

Reporter: Se poate discuta despre o alianță între USR și PNL înainte de alegerile locale?

Radu Miruță: Se discută. Nu s-a luat o astfel de decizie. În principiu, eu sunt adeptul promovării și creșterii liderilor din diverse comune ale USR. Nu o să vină o directivă de la nivel național în sensul acesta. Este autonomia fiecărui județ. A fost o ședință națională în care s-a stabilit ca Nicușor Dan să fie propunerea USR pentru București, să putem susține independenți dacă filiala își dorește. Logica este următoarea: fiecare filială are autonomie completă pentru susținerea propriului candidat, a unui candidat independent, prin ce metodă susții acel independet, sondaj, sunt toate la latitudinea filialei locale.

Rep.: Puteți susține orice candidat?

R. M.: Este o decizie pe care o putem lua. Decizia este clară: filiala locală își poate stabili strategia proprie pentru alegeri.

Rep.: O alianță trebuie să vrea și PNL.

R. M.: Trebuie să vrea ambele părți. Asta nu înseamnă că USR Gorj vrea.

Rep.: De ce nu ar vrea USR?

R. M.: La PNL, sunt o grămadă de oameni care au probleme din perspectiva implicării politice și a rezultatului lor politic. Și în Gorj. E neplăcut să vă spun eu nume, dar și dumneavoastră știți că sunt membri PNL care cară de bolovanul lor un istoric nu prea plăcut din perspectivă politică. Atunci noi nu putem să spunem că facem alianță doar cu cei buni. Trebuie luat la grămadă acest PNL. Asta e aprecierea mea. Din punctul meu de vedere, sunt membri PNL în județul Gorj care au o problemă, și de profesionalism, și de integritate.

Rep.: Ce fel de probleme?

R. M.: Cu rezultatele pe care le-au avut și cu deciziile pe care le-au luat în comunitățile dumnealor.

Rep.: Cu PSD s-ar putea face vreo alianță?

R. M.: Nu se va face, indiferent de context, cu PSD. Trebuie să stăm, dar în același timp ne facem propriul calcul. Până pe 15 ianuarie, colegii din filiale trebuie să spună cel puțin candidatul la primărie. Nu e obligatoriu și întreaga componență de Consiliu Local.

Rep.: Veți fi pe listă la alegerile locale de anul viitor?

R. M.: Prezența mea pe vreuna dintre liste indiferent primar, consilier local, consilier județean, președinte Consiliul Județean va fi în urma unei decizii în contextul tuturor președinților de filiale locale.

Rep.: Trebuie să vă asumați niște lucruri, niște candidaturi

R. M.: Vi se pare că nu ne-am asumat până acum? Ne-am asumat și când nu știa lumea să pronunțe USR. Continuă această asumare indiferent de preț. Nu mă dau înapoi.

Rep.: Va avea USR candidat propriu la Primăria Târgu Jiu?

R. M.: La momentul actual, decizia este că da. Și la Târgu Jiu, și la Novaci, și la Motru. Peste tot. Este posibil să fie două tururi și dacă sunt două tururi, este exclusă orice alianță. Șansele sunt moderate la momentul actual pentru a se implementa acest lucru până în iunie. Cât timp acest lucru nu este exclus din perspectiva matematică, orice discuție despre alianță în cazul în care alegerile vor fi în două tururi, din punctul de vedere al USR, ar dispărea. Nu am vorbit cu Dan Vâlceanu despre așa ceva. Cele două birouri județene nu au vorbit despre așa ceva. După ce se va stabili imposibilitatea fizică, temporară a două tururi de scrutin, vom lua în calcul, de la caz la caz, ce este cel mai bine.

Rep.: Ce obiectiv v-ați stabilit? Să accedeți în Consiliul Județean?

R. M.: Acesta nu este un obiectiv pentru că, la momentul actual, este o certitudine. USR, nu se mai pune problema la Gorj, să facă sau să nu facă pragul. Acum sunt alegerile locale. În primul rând, e calitatea persoanelor de pe listele celor două partide. Nu vom susține, indiferent de preț și de presiunea din alianță, o persoană care are semne mari de întrebare cu privire la calitățile sale profesionale, morale și așa mai departe.

Vizualizări: 2,524

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: