Răduț apelează la AFAN pentru a recupera banii de la Pandurii

Mai multe echipe din fotbalul românesc, de la toate eşaloanele, apelează la insolvenţă pentru a scăpa de datoriile foarte mari iar unele dintre acestea chiar au intrat în faliment. Fotbaliştii, antrenorii sau salariaţii acestor cluburi riscă să nu mai primească nici un ban  în cazul falimentului. Presa centrală a prezentat cazul fotbalistului Mihai  Răduţ care are de recuperat 70 000 de euro de la Pandurii Târgu Jiu pentru perioada 2014 - 2016.

După Cristiano Bergodi și oamenii din staff-ul său, cei cu care a lucrat la FC Voluntari, Pro Sport a dezvăluit că și fostul jucător de  la Pandurii, Mihai Răduț, a apelat la sindicatul condus de Emilian Hulubei pentru că nici până acum fostul internațional nu și-a recuperat nimic din datoria de 70.000 de euro de la Pandurii Târgu Jiu, bani pentru care a muncit în perioada 2014 - 2016.

Mihai Răduț este conștient că, dacă clubul gorjean va fi declarat oficial îngropat, atunci nici că o să își mai recupereze vreodată banii. Acesta a  evoluat la Pandurii în perioada 2014 – 2016 dar nu a  mai fost plătit  pentru că clubul a intrat în insolvenţă.

 Emilian Hulubei, președintele AFAN, a vorbit pentru Pro Sport despre demersul lui Mihai Răduț. „Băiatul ne-a contactat și ne-a rugat frumos să îl ajutăm. Mi-a spus ce acte are de la comisii, deciziile câștigate acolo, dar eu l-am rugat să ne dea toate documentele sale. Noi i le vom trimite la un fond de ajutor din străinătate, un sindicat cu care noi colaborăm, iar acolo, împreună cu cei de la FIFPro, actele lui vor fi analizate. Acest sindicat are in cont patru milioane de euro pentru jucătorii care au probleme cu echipele care au intrat în faliment sau sunt desființate. La Mihai lucrurile sunt clare. Vom vedea ce sumă de bani își poate recupera, însă este clar că nu o să rămână cu mâna goală așa cum este acum”, a spus Hulubei.

Fotbalul românesc se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari, iar o mare parte dintre antrenorii care au activat în Liga 1, sau jucătorii de la noi din țară, au început să apeleze la AFAN, a informat Pro Sport.

Vizualizări: 577

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: