Răuţ, posibil beneficiar al mail-urilor sparte de la CE Turceni

Ion Răuţ, fostul director de resurse umane al Complexului Energetic Turceni, este suspectat că este beneficiarul documentelor furate de pe mail-urile directorilor. Conducerea CE Turceni a sesizat procurorii Parchetului Judeţean şi DIICOT Gorj cu privire la o fraudă informatică. Circa o mie de documente s-ar fi scurs spre un fost angajat, cel bănuit fiind Răuţ. Acesta din urmă a spus că nu comentează până când nu apare o acuzaţie oficială, dar a recunoscut că primeşte documente care au caracter public de la angajaţi ai complexului, pe care le furnizează apoi unor jurnalişti.

Un angajat al CE Turceni, care a lucrat până nu demult în compartimentul IT, a reuşit să afle de pe un stick rătăcit parolele adreselor de mail ale mai multor directori. De acolo ar fi luat o serie de documente. Nu se ştie deocamdată cum s-a aflat acest lucru, cert este că directorul general Octavian Graure a sesizat DIICOT şi Parchetul Judeţean cu privire la o fraudă informatică. Chiar şi Corpul de Control al Ministerului Economiei a făcut cercetări pe această temă săptămâna trecută, urmând să prezinte un raport cu concluziile.

Şeful departamentului resurse umane din cadrul CE Turceni, Corneliu Gârjoabă, susţine că şi din mailul lui au fost luate informaţii şi documente, pe care le-a văzut ulterior publicate în presa locală. „Aveau informaţii la virgulă, ştiau mai bine ca mine ce angajări s-au făcut, ce liste de concedieri”, a spus Gârjoabă. Acesta a menţionat că bănuieşte cine a dat şi cine a primit informaţiile de la CE Turceni, dar nu a dorit să spună nimic oficial, câtă vreme este o anchetă în curs.

„Poate mi-au spart şi mie mailul”

Neoficial, cam toată lumea îl bănuieşte pe fostul director Ion Răuţ, un colaborator apropiat al presei locale. Acesta nu a dorit iniţial să comenteze acuzaţia, până când aceasta nu devine una oficială. Ulterior a precizat că a primit documente de la angajaţi ai CE Turceni, atât din zona administrativă, cât şi cea sindicală. „Este vorba de documente publice, nu secrete. Eu am fost şeful structurii de securitate şi ştiu cum erau acestea clasificate. Am primit şi pe mail, şi în format tipărit. Pe mail am primit de exemplu bilanţul din care rezultau pierderi imense, iar pe suport de hârtie am primit lista cu concedierile, pe care am dat-o presei”, a spus Răuţ.

Acesta spune că nimeni nu are de unde să ştie ce mailuri a primit el: „Dacă ştie cineva ce mailuri am primit eu, înseamnă că şi mailul meu a fost spart”.

Ion Răuţ a fost în timpul regimului comunist securistul care răspundea de termocentrala Turceni.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: