Recenzorii aşteaptă decontarea transportului

Aproximativ 850 de persoane implicate în desfăşurarea Recensământului Agricol şi-au primit banii pentru activitatea de recenzare, mai puţin sumele cuvenite din decontarea transportului. Pentru întreaga perioadă a recensământului un recenzor a primit suma de 840 de lei, un recenzor şef suma de 1062,4 lei, iar un coordonator suma de 1155 lei. Recenzorii au fost plătiţi 20 de zile cu câte 50 de lei/zi, recenzorii şefi 23 de zile cu câte 55 de lei/zi, iar coordonatorii 25 de zile cu câte 55 de lei/zi. În momentul de faţă mai sunt de achitat indemnizaţiile pentru participanţii la ancheta de control. Este vorba de plata a trei persoane din Târgu Jiu, Turcineşti, Brăneşti. Cheltuielile privind deplasarea urmează a fi decontate la sfârşitul acestei săptămâni. Persoanelor implicate în desfăşurarea recensământului le vor fi decontate cel puţin câte trei călătorii la Târgu Jiu, ocazionate cu prilejul instruirii, primirii şi predării mapelor. Decontările se vor face în baza biletelor de călătorie sau a bonurilor de benzină, respectiv motorină. “În momentul de faţă se verifică documentele anexate de persoanele implicate în desfăşurarea recensământului şi aşteptăm să primim banii întrucât am transmis necesarul de buget. Suma totală a cheltuielilor privind decontarea transportului a fost estimată la peste 300 de milioane de lei vechi”, a declarat Virgil Drăguşin, contabil în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj.

Vizualizări: 81

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: