S-a dat startul Programului Rabla pentru firme

Firmele din Gorj care doresc să-şi înnoiască parcul auto pot să-şi depună documentaţia pentru achiziţionarea unei maşini noi prin Programul Rabla. Operatorii economici se pot înscrie în Program în perioada 4 mai-30 septembrie. „La nivel naţional, au fost alocate 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi 5.000 de tichete pentru persoane juridice. Firmele care doresc să-şi achiziţioneze maşini noi prin Programul Rabla pot să-şi depună deja dosarele la oricare distribuitor auto din judeţ. Dosarele se înregistrează electronic, iar tichetele vor fi alocate în mod automat. Spre deosebire de anii trecuţi tichetele nu mai sunt repartizate pe judeţe”, a declarat Nicolae Giorgi, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj. Valoarea eco-bonusurilor este de 750 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 grame/kilometru, în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou. La achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenţionale) se va acorda un eco-bonus în valoare de 1.500 de lei. Pentru cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in) se va acorda un eco-bonus în valoare de 2.500 de lei. În continuare, se menţine posibilitatea cumulării a maximum două eco-bonusuri. Valoarea primei de casare a fost menţinută la 6.500 de lei.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: