S-a reluat judecata pentru Morega la Înalta Curte

Procesul lui Dan Ilie Morega şi Paul Păcuraru va continua la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce magistraţii instanţei supreme au respins cererile avocaţilor celor doi în privinţa nelegalităţii anchetei efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Magistraţii au decis că procurorul care a făcut urmărirea penală în dosarul respectiv a avut competenţă materială. În consecinţă,  judecătorii au respins o excepţie invocată de apărători în acest sens la termenul de ieri al procesului. Tot ieri instanţa a mai constatat şi regularitatea actului de sesizare a instanţei, astfel că de la următorul termen se poate trece la citirea actului de inculpare şi audierea acuzaţilor din dosar. Procesul lui Morega şi Păcuraru a stagnat în ultimele luni, după ce avocaţii lor au susţinut că procurorul care a făcut urmărirea penală în acest caz ar fi specializat în infracţiuni conexe faptelor de corupţie, astfel că nu putea cerceta infracţiuni directe de corupţie. În replică, procurorul de şedinţă a menţionat că repartizarea colegilor săi pe secţii se face strict din punct de vedere al managementului instituţiei, toţi fiind specializaţi în anchetarea cazurilor de corupţie. Următorul termen de judecată în acest proces va avea loc pe de 31 martie. Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată pe fostul ministru liberal al muncii, Paul Păcuraru, şi pe deputatul liberal Dan Ilie Morega, membru AGA la Complexul Energetic Rovinari, ambii fiind acuzaţi de fapte de corupţie. Potrivit rechizitoriului DNA, în 3 iunie 2007, Morega i-ar fi promis lui Paul Păcuraru că îl va sprijini pe fiul lui să obţină contracte de achiziţie publică în domeniul formării profesionale la CE Rovinari, CE Turceni şi SNLO dacă ministrul va numi în funcţia de inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj persoana indicată de Morega.        

Vizualizări: 86

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: