Și dacă iubim PSD-ul din obișnuință?

Orson Welles (mare actor, mare regizor) avea o poveste de viață preferată. Aceea a reputatului critic de teatru și film de la începutul secolului XX George Jean Nathan. Nathan era recunoscut nu doar pentru duritatea cronicilor sale (motiv pentru care îl urau toți actorii), ci și pentru zgârcenia sa nemaivăzută (motiv pentru care îl urau toți chelnerii). Ca și când să fie cel mai celebru zgârcit din New York nu era de ajuns, Nathan a locuit în ultimii 40 de ani de viață într-un hotel de lux, Royalton, de unde a plecat (cu picioarele înainte) fără să fi lăsat vreodată bacșiș cuiva. După 10 ani de nelăsat bacșiș, chelnerii au început să facă pipi în ceaiul zilnic pe care marele critic de teatru îl bea în lobby-ul hotelului. Tradiția cu urina în ceai a continuat timp de 30 de ani, povestește Welles, devenind o chestie extrem de cunoscută în toată lumea bună a New York-ului, în special printre actori, care se prăpădeau mereu de râs când îl vedeau pe Nathan sorbindu-și tacticos ceaiul de la ora 5, cunoscând rețeta. Amuzamentul era cu atât mai mare cu cât cantitatea de urină din ceaiul lui Nathan se mărea cu fiecare lună ce trecea, chelnerii nemaimulțumindu-se doar cu picături și ajungând, spre finalul uriașei farse, să pună mai mult pipi decât ceai într-o cană. Ei, și la un moment dat George Nathan ajunge la o masă la un alt restaurant de lux al NY-ului, 21, unde comandă, desigur, un ceai. I se aduce ceaiul (mai mult ca sigur fără nimic altceva adăugat), Nathan îl gustă și își iese din sărite: ”Ce e poșirca asta?! Chiar așa greu să fie să faci un ceai cum îl fac cei de la Royalton?!”.

Când mă mai întreb de ce votează lumea PSD-ul, în special în Oltenia, îmi vine în minte anecdota asta (reală, de altfel). Oamenii nu știu altceva. Puterea obișnuinţei e atât de mare încât dependența devine mai mult decât frică de nou: devine dragoste de rău. Da, a ajuns să ne placă să se urineze pe noi. Când baronii pesediști n-o să ne mai distrugă viețile, o să fim triști, o să simțim că ne lipsește ceva, o să ne dorim să fim batjocoriți din nou, umiliți, duși de nas. Ne place? Păi, da. E normal să ne placă? Păi, nu știm. Ce, lui George Jean Nathan era normal să-i placă ceaiul cu urină?

Vorba aceea, nu te urinezi în gustul omului nici măcar atunci când omului îi place urina. Mândri că suntem români!

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: